LECŢIA 1: Arta în viaţa surzilor

În cadrul acestei lecţii veţi recapitula o parte din semnele învăţate în PG1 şi PG3 şi veţi învăţa semne noi care fac referire la artele vizuale şi artele scenice. Totodată, veţi relua structura standard a unei propoziţii enunţiative, şi veţi învăţa care sunt elementele nonmanuale care o însoţesc. De asemenea, veţi afla cât de importantă este practicarea unei arte pentru persoanele surde, contribuind la educarea societăţii civile cu privire la specificul social şi cultural al comunităţii persoanelor surde şi la promovarea acestora ca membri cu drepturi egale ai societăţii.

Să vizionăm împreună! Vizionaţi materialul video următor şi notaţi ideile principale.

Salut! Numele meu este Tudor (semn nume). Hobby-ul meu este fotografia. Dintotdeauna mi-a plăcut să privesc imagini, în cărţi şi reviste, şi am rămas mereu surprins cum o fotografie realizată artistic te poate emoţiona profund, te poate face să râzi sau să plângi, poate face legătura cu amintiri uitate despre lucruri care s-au întâmplat în trecut. Aşa am început să fac şi eu fotografii: mai întâi pentru a fixa pentru totdeauna, într-o imagine, lucruri care mi se întâmplă sau la care sunt martor, evenimente pe care aş dori să mi le amintesc în viitor. Apoi, mi-am dat seama că prin fotografiile mele pot transmite şi celor din jur stările mele sufleteşti – şi aşa fotografia a devenit, pentru mine, un mijloc de comunicare, un limbaj vizual static, care exprimă într-o singură imagine o mie de cuvinte. Cu timpul, am învăţat că nu contează atât de mult calitatea aparatului, cât contează priceperea celui care face pozele – şi de aceea am încercat să aflu cât mai multe lucruri despre expunerea fotografiei, focalizare şi găsirea unghiului potrivit, despre compunerea cadrului, viteza de captare, setarea unghiului obiectivului, utilizarea bliţului, astfel încât să pot să folosesc la maximum posibilităţile aparatului de fotografiat. Într-un fel, mă pregătesc pentru ca într-o zi să pot folosi o camera foto mai performantă, cu mai multe opţiuni de compunere şi setare – o cameră foto foarte performantă nu garantează fotografii de excepţie dacă nu ai cunoştinţe despre arta fotografică. Până acum, foarte multe lucruri le-am învăţat din cărţi în domeniu, instrucţiuni şi clipuri video demonstrative de pe internet sau din discuţiile cu alţi fotografi, amatori sau profesionişti – dar cred că cel mai important lucru este ca cei care doresc să încerce acest hobby să facă cât mai multe poze, din cât mai multe unghiuri, pentru a exersa şi să poarte aparatul de fotografiat cu ei oriunde călătoresc. Nu putem şti ce ocazii excelente de a fotografia pot fi pierdute neavând camera foto la îndemână.

Să exersăm! Răspundeţi în LMGR la următoarele întrebări, folosind ca model enunţurile care formează materialul video pe care tocmai l-aţi urmărit:

  • Ce anume l-a determinat pe Tudor să practice ca hobby arta fotografică?
  • Ce este mai important: calitatea aparatului sau experienţa fotografului? Argumentaţi.
  • Ce trebuie să ştie o persoană care doreşte să practice arta fotografică?

Să învăţăm semnele!

Materialul video pe care tocmai l-aţi urmărit conţine, pe lângă semnele pe care le-aţi învăţat anterior, următoarele unităţi lexicale gestuale:

01. a afla

29. instrucţiune

02. a conecta

30. a încerca

03. hobby

31. a (se) întâmpla

04. a folosi

32. lucru

05. amator

33. martor

06. aparat de fotografiat

34. mijloc / formă

07. apoi

35. ocazie

08. artistic

36. opţiune

09. aşa

37. oriunde

10. astfel încât

38. performant

11. bliţ

39. posibilitate

12. a capta

40. a (se) pregăti

13. a conta

41. pricepere

14. cunoştinţe

42. a privi

15. cuvânt

43. profund

16. a(-şi) da seama

44. a purta

17. de excepţie

45. a râde

18. a exersa

46. a rămâne

19. a exprima

47. a realiza

20. dintotdeauna

48. a seta

21. excelent

o

49. stare sufletească

22. expunere

50. static

23. focus

51. surprins

24. fotograf

52. timp

25. fotografie

53. totdeauna

26. a garanta

54. unghi

27. a găsi

55. vizual

Să exersăm! Construiţi, în LMGR, un context complex şi clar structurat, pornind de la lexicul prezentat mai sus, în cadrul căruia să oferiţi o descriere clară şi detaliată a motivelor pentru care arta fotografică ar putea / nu ar putea fi hobby-ul dumneavoastră preferat. Folosiţi ca model filmarea vizionată.

Ştiaţi că… Pârvu Mutu Zugravul (1657 – 1735) este una dintre primele persoane surde atestate documentar în ţara noastră? Născut la 12 octombrie 1657 în mahalaua Vişoi din oraşul Câmpulung Muscel, într-o familie cu preocupări cărturăreşti, tânărul surd a devenit la maturitate un om cultivat pentru acele timpuri. Ucenicia artistică şi-a început-o devreme, la 12 ani, la mănăstirea Negru-Vodă din Câmpulung Muscel. Devenit zugrav de biserici, portretist şi iconar, s-a format în spiritul artei tradiţionale din Ţara Românească, cunoscând şi pictura din Moldova. Prin talentul său a devenit, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şeful unei şcoli de pictură românească. Ca zugrav de curte în vremea lui Constantin Brâncoveanu, a pictat numeroase biserici şi mănăstiri: Filipeştii de Pădure, Lespezi, biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu-Sărat, biserica Negru-Vodă din Câmpulung Muscel, Cotroceni, Poiana Câmpina, Măgureni, Colţea, Sinaia, Horezu, Fundenii Doamnei, Bordeşti. Adevărata valoare a artistului derivă însă nu din scenele religioase, ci din portrete – capodopera artei lui fiind tabloul votiv aflat în pronaosul bisericii din Filipeştii de Pădure (1629), ctitoria agăi Matei Cantacuzino. Şi-a pictat în mai multe rânduri autoportretul, remarcabil fiind cel executat în anul 1700, la biserica Bordeşti din Buzău. Este considerat unul dintre primii pictori moderni români, care a lăsat posterităţii o bogată şi originală creaţie artistică. (sursa: Vasile Drăguț, 1976, Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Științifică și Enciclopedică, București, p. 236)

Să reţinem! Exprimarea negaţiei

 

Topica propoziţiilor negative respectă, de obicei, structura standard a propoziţiilor enunţiative, dar ceea ce diferenţiază propoziţiile negative de celelalte tipuri de enunţuri sunt elementele nonmanuale specifice exprimării negaţiei. Pentru a reda un înţeles negativ, sunt folosite, ca variație contextuală opțională, şi semne precum: NU, NIMIC, NIMENI, NICIODATĂ etc., cu precizarea că marcatorul nonmanual este obligatoriu.

De exemplu:

Nu-mi place să merg pe stadion, pentru că este gălăgie şi mult fum – prefer să văd meciul de acasă.

N-ai vrea să mergem să ne plimbăm prin parc? S-a oprit ploaia!

Am crezut că îmi va fi greu să învăţ să merg pe bicicletă, dar nu a fost aşa!

Negaţia se aplică verbului sau întregului enunţ și poate fi exprimată numai prin elemente nonmanuale sau prin semne precum: NU, NIMIC, NIMENI, NICIODATĂ etc., însoţite de elemente nonmanuale de negaţie, cu precizarea că marcatorul nonmanual este obligatoriu.

 

Uneori, propoziţiile interogative pot îmbrăca şi o formă negativă, prin utilizarea simultană atât a elementelor nonmanuale interogative, cât şi a celor de negaţie.

 

Să reţinem! Elemente nonmanuale de negaţie

Propoziţiile negative sunt însoţite întotdeauna de elemente nonmanuale de negaţie: capul uşor înclinat cu bărbia în piept, frunte încruntată în zona centrală, sprâncene arcuite în jos spre rădăcina nasului, ochi întredeschişi, nas încreţit, buze strânse, colţurile guri îndreptate în jos. Aceste elemente sunt însoţite de o mişcare repetată a capului în plan orizontal, de la stânga la dreapta, şi de o uşoară mişcare de retragere a trunchiului în spate, care simulează distanţarea de conceptul negat. Amplitudinea mişcării şi rapiditatea cu care este efectuată fac de cele mai multe ori diferenţierea dintre o negaţie simplă (amplitudine mică, mişcare normală) şi una vehementă (amplitudine mare, mişcare exagerat de lentă sau foarte rapidă, în funcţie de context). Aceste elemente nonmanuale însoţesc fie numai verbul, fie întregul enunţ cu sens negativ. Adiţional, sunt folosite, în cadrul enunţului, semne cu sens negativ, precum: NU, NIMIC, NIMENI, NICIODATĂ – cu menţiunea că acestea pot lipsi, dar elementele nonmanuale sunt indispensabile exprimării corecte a negaţiei.

Să reţinem! Exprimarea unui ordin, a unei porunci

Topica propoziţiilor imperative, care exprimă un ordin sau o poruncă, respectă, de obicei, structura standard a propoziţiilor enunţiative. Ceea ce diferenţiază acest tip de propoziţii de celelalte enunţuri sunt elementele nonmanuale imperative.

De exemplu:

Pregăteşte-te de plecare, colegii tăi vor veni dintr-o clipă în alta să te ia!

Du-te şi spală pensulele după ce ai terminat de pictat cu ele, altfel se vor usca!

Să îmi aduceţi mingea după ce terminaţi de jucat cu ea!

Aceste enunţuri pot îmbrăca şi o formă negativă, prin utilizarea simultană a elementelor nonmanuale imperative şi a celor de negaţie.

Să reţinem! Elemente nonmanuale imperative

Propoziţiile imperative sunt însoţite întotdeauna de elemente nonmanuale imperative: frunte încruntată, sprâncene arcuite în jos, ochi întredeschişi, colţurile buzelor orientate în jos. Aceste elemente nonmanuale însoţesc fie numai verbul, fie întreg enunţul cu sens imperativ


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.