PG3 – Modulul 6 recapitulativ – online

 

RECAPITULAREA ELEMENTELOR GRAMATICALE:

I. SUBSTANTIVUL

a) Comun:

  • semne de bază (majoritatea).
  • substantive obținute prin procedee specifice (ex.: CHIMIE + PERSOANĂ = CHIMIST)

b) Propriuexistă trei modalități de exprimare:

  • dactilarea
  • semnul-nume
  • semne speciale

c) Genul – Substantivele nu au forme flexionare pentru a marca diferența de gen, dar pot varia din punct de vedere morfologic, pentru a oferi informaţii descriptive cu privire la obiectul pe care îl exprimă. Genul persoanelor/ființelor se exprimă doar în anumite cazuri, când este necesar, prin alăturarea semnelor BĂRBAT/BĂIAT sau FEMEIE/FATĂ.

d) Pluralul – Modalități de exprimare:

  • variaţia parametrului de mişcare, în cadrul formării semnului
  • numeralele cardinale care conferă enunţului un înţeles de plural
  • unele adjective: MULT, MAXIM, INFINIT etc.

NOTĂ: În funcție de modul în care formează pluralul, substantivele ar putea fi grupate, în LMRG, în: (i) substantive care își pot modifica parametrii (mișcare, locație), pentru a indica pluralul; ex.: elevi, copii, locuri, și (ii) substantive care formează pluralul în alte moduri, care nu implică o modificare a parametrilor semnului; ex.: liniar, catalog.

e) Cazurile – În LMGR, substantivul nu prezintă variaţii morfologice corespondente formelor flexionare, prin care se exprimă diferitele funcţii sintactice ale substantivului. În LMGR, raportul pe care substantivul îl are cu diversele părţi ale enunţului se exprimă prioritar prin felul în care părţile de vorbire sunt asamblate în cadrul propoziţiei, prin structura enunţului, respectiv prin ordinea semnelor în cadrul propoziţiei. La aceste caracteristici, se adaugă o serie de reguli cu privire la construcţia spaţială a enunţului, ritmul comunicării şi modul prin care elementele nonmanuale adecvate contextului subliniază înţelesul enunţului şi îl diferenţiază de alte enunţuri cu structură similară.

- Nominativul – poziţionarea la începutul enunţului

- Acuzativul – poziţionarea după predicat, cu scopul de a oferi informaţii suplimentare cu privire la acţiunea exprimată de către verb

- Genitivul – poziţionarea acestuia după partea de propoziţie pe care o determină, cu scopul de a oferi informaţii descriptive cu privire la subiect în cadrul unui context

- Dativul – poziţionarea după predicat, cu scopul de a oferi informaţii suplimentare cu privire la acţiunea exprimată de către verb

- Vocativul – nu apare decât în situaţiile de vorbire indirectă. De asemenea, vocativul poate fi exprimat cu ajutorul elementelor nonmanuale specifice, caracteristice exprimării unei interpelări (sprâncene ridicate, corpul uşor înclinat în faţă, îndreptat către persoana căreia îi este adresată chemarea ș.a.).

II. PRONUMELE

a) Exprimarea pronumelui – Pronumele nu suferă modificări ale semnului de bază, în funcție de caz. Pronumele personal înregistrează variaţii morfologice de persoană şi număr. Există două modalități principale de exprimare a pronumelui:

  1. Folosirea parametrilor de formare a semnului pentru efectuarea unei acţiuni de indicare a persoanei la care se face referire.
  2. Indicarea persoanei la care se face referire prin stabilirea de puncte de referinţă în spaţiu și folosirea acestor localizări pentru a distinge între diversele persoane ale pronumelui.

NOTE: În situaţiile în care enunţul conţine verbe direcţionale, care prin însăşi forma lor indică subiectul şi complementul în cadrul enunţului, pronumele personale pot fi omise. De asemenea, unele situaţii speciale, cum este vocativul şi imperativul, presupun omiterea pronumelui.

b) Pronumele personal de politețe. Un caz aparte îl reprezintă pronumele personal de politeţe, semnele din această categorie sunt, de cele mai multe ori, executate cu palma în configuraţia dactilemei B, orientată în sus şi cu vârfurile degetelor îndreptate către interlocutor, iar mişcarea este una semicirculară, din încheietură, în plan vertical, de sus în jos.

c) Pronumele posesiv înregistrează variaţii morfologice de persoană şi număr dar configurația mâinii rămâne aceeași.

d) Pronumele de întărire înregistrează variaţii morfologice de persoană şi număr.

e) Pronumele demonstrativ înregistrează variaţii morfologice în funcţie de sens şi număr.

f) Pronumele relativ NU înregistrează variaţii morfologice de persoană, gen şi număr.

g) Pronumele interogativ NU înregistrează variaţii morfologice de persoană, gen şi număr.

h) Pronumele nehotărât NU înregistrează variaţii morfologice de persoană şi gen.

i) Pronumele negativ NU înregistrează variaţii morfologice de persoană, gen şi număr.

 

III. TIPURI DE VERBE

  1. Verbe fixe:

Sunt verbe care exprimă acţiuni din punct de vedere semantic şi care din punct de vedere al formării lor nu suferă modificări ai parametrilor (configuraţie, localizare, orientare, mişcare), decât doar în cazul în care se incorporează în adverb prin modificarea parametrului mişcare.

  1. Verbe flexionare / mobile:

Sunt verbe care pe lângă informaţia de bază, conţin şi codifică în forma lor şi alte informaţii (subiectul şi obiectul care suferă acţiunea). Aceste verbe suferă diverse modificări ai parametrilor de formare ai semnului, dintre care cele mai frecvente sunt ale parametrilor orientare şi mişcare.

1) Verbe direcţionale:

Situaţia verbelor direcţionale din LMGR este oarecum similară verbelor tranzitive din LRV, în sensul că depind de relaţia cu complementul direct, respectiv cu persoana/obiectul asupra căreia/căruia se răsfrânge în mod direct acţiunea exprimată de către verb.

1.1. Verbe unidirecţionale

Forma lor prezintă în mod direct relaţia dintre subiect şi complement, în sensul că: punctul de plecare al formării semnului este situat în spaţiul de formare a semnului atribuit subiectului, iar punctul final al formarii semnului este situat în spaţiul de formare a semnului atribuit complementului.

Parametrul de mişcare al verbelor direcţionale poate fi îndreptat în spaţiu către aceeaşi destinaţie, ceea ce oferă posibilitatea de a folosi natura vizuală a limbajului mimico-gestual. Această caracteristică este folosită în mod eficient atunci când emiţătorul doreşte să exprime direcţia în care se mişcă o persoană, sau, localizarea unei persoane în spaţiu.

1.2. Verbe bidirecţionale sau reciproce

Semnele corespunzătoare acestui tip de verbe se realizează bimanual, mişcarea efectuată fiind simultană, bidirecţională sau secvenţială, ceea ce determină clasificarea acestor verbe în:

1.2.1. Verbe simultane:

De exemplu: băiat-fată, fac schimb, presupune un semn bimanual, pornind de la componenta de bază a semnului a DA (forma din dicţionar), dar limitată la o singură mână şi oglindită de cealaltă, care efectuează o mişcare simultană, încrucişată a celor două mâini, de la stânga la dreapta şi invers. Tot din această categorie de verbe fac parte şi: a face schimb, a primi, a invita.

1.2.2. Verbe secvenţiale:

Sunt verbele la care o mişcare se efectuează dinspre subiect spre complement şi a doua mişcare dinspre fostul complement spre fostul subiect.

De exemplu: verbul a DA, cu sensul de „Eu dau fetei” (mişcare de la mine spre fată), dar şi invers „Fata mi-a dat mie” (de la fată către persoana care face semnul).

OBS: Acelaşi verb poate să fie, în anumite situaţii, în oricare dintre categoriile de mai sus.

2) Verbe descriptive:

Reprezintă cel mai complex tip de verbe întâlnite în LMGR. Conţin informaţii despre locul sau modul în care are loc acţiunea.

2.1. Verbe locative:

Sunt verbele care codifică informaţii despre locul în care se execută semnul, iar locul în care se execută semnul îi modifică înţelesul.

2.2. Verbe modale:

Sunt verbe care conţin informaţii despre modul în care are loc acţiunea.

3) Verbe cu regim impus de execuţie a semnului:

Sunt verbele pentru care semnul se execută întotdeauna în acelaşi loc.

3.1. Verbele senzitive: a mânca, a gusta, a bea, a visa, a şti, a se gândi;

3.2. Verbele emotive: a se bucura, a se enerva, a se emoţiona, a se supăra;

  1. Modurile personale ale verbului:
  1. Modul conjunctiv nu există
  2. Modul condiţional-optativ prezintă variaţii morfologice la prezent prin marcatori nonmanuali sau, atunci când contextul o permite, prin detalieri şi explicitări care subliniază caracterul ipotetic al acţiunii sau o dorinţă a emiţătorului. La perfect se adaugă o particulă adverbială, un semn cu valoare de adverb, cu sens de trecut: demult, trecut, ieri.
  3. Modul imperativ prezintă ca element caracteristic posibilitatea de variaţie a parametrului de mişcare, care poate fi bruscă, fermă şi însoţită de elemente nonmanuale cu sens imperativ.
  4. Modul indicativ este singurul mod care cunoaşte toate cele trei timpuri.

Pentru exprimarea celor trei timpuri de bază, prezent, trecut şi viitor, nu se modifică forma semnului. Timpurile se realizează prin adăugarea unor adverbe de timp ca forme distincte.

a) Exprimarea timpului prezent – Timpul prezent reprezintă forma de bază a verbelor din limbajul mimico-gestual – dacă nu este indicat intenţionat trecutul sau viitorul, se presupune că acţiunea are loc în prezent. Dacă anterior a fost folosit un alt timp şi dorim să indicăm revenirea la timpul prezent, putem folosi următoarele semne: ACUM, AZI.

b) Exprimarea timpului trecut – Pentru a indica faptul că acţiunea a avut loc în trecut se foloseşte, de exemplu, semnul TERMINAT (GATA, COMPLET), ALALTĂIERI, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, LUNA TRECUTĂ, ANUL TRECUT, DEMULT. Odată marcat timpul trecut, acesta este menţinut pe tot parcursul enunţului, până la indicarea faptului că acţiunea are loc la alt timp ( prezent sau în viitor);

c) Exprimarea timpului viitor Semnul VIITOR nu garantează faptul că acţiunea va avea loc, ci indică posibilitatea. Semnul VA indică siguranţa că acţiunea exprimată va avea loc. Alte exemple de semne care indică viitorul sunt: MÂINE, POIMÂINE, SĂPTĂMÂNA URMĂTOARE/VIITOARE, ANUL URMĂTOR/VIITOR, poziţionate fie la începutul fie la sfârşitul enunţurilor. Ca şi în situaţia celorlalte timpuri, timpul viitor precizat la un moment dat rămâne timpul acţiunii întregului enunţ, până la modificarea acestuia cu un alt timp (prezent sau trecut) în cadrul contextului.

  1. Persoana şi numărul verbului
  • Persoana poate fi conţinută în forma verbului ( la verbele direcţionale), sau poate fi precizată printr-un semn distinct corespunzător subiectului sau complementului.
  • Verbul nu cunoaşte variaţii pentru indicarea pluralului dar idea de plural se poate realiza prin repetarea semnului pentru verb.
  1. Diateza

Categoria diatezei există în LMGR, dar ea nu funcţionează similar celei din LRV. Din punctul de vedere al LMGR, diateza este exprimată, în forma sa cea mai simplificată, prin elemente de structură sintactică a enunţului. În LMGR asemeni LRV, avem atât diateză activă cât şi diateză pasivă, la trecut, prezent şi viitor. Diateza influenţează ordinea semnelor în enunţ.

IV.       Adjectivul

În LMGR, adjectivul este situat după substantiv şi nu se acordă cu acesta în gen şi număr.

A.   Modul de realizare al adjectivului

Adjectivul se poate exprima prin următoarele două modalități:

a) semnul propriu-zis, efectuat după substantiv.

b) mijloace interne, prin modificarea parametrilor semnului substantiv

În unele situaţii, în LMGR, adjectivele sunt încorporate în cadrul substantivelor cu ajutorul elementelor nonmanuale.

Pentru exprimarea informațiilor descriptive, există următoarele variații principale de parametri:

          -variația parametrului configurație

         -variația parametrului mișcare

         -variația parametrului elemente non-manuale

NOTĂ 1: Unele adjective pot fi exprimate prin ambele modalități, în special în cazurile în care dorim să accentuăm ideea.

NOTĂ 2: Unele adjective folosesc concomitent două variații diferite (parametrul mișcare și parametrul elemente nonmanuale).

B.   Rolul adjectivului în propoziție

Flexiunea adjectivului

Deși, în LMGR, adjectivul nu are forme flexionare (nu se acordă în gen, număr și caz cu substantivul pe care îl determină), el reflectă, totuși, cazul substantivului, de regulă, prin modificarea topicii grupului nominal (substantiv + adjectiv) din LMGR față de LRV.

În LMGR tendința este de a exprima la începutul enunțului tema (despre cine/ce este vorba) urmată de detaliile legate de aceasta (ce face/cum este). Cu alte cuvinte, atunci când vorbim de un grup nominal (substantiv + adjectiv) în acuzativ, dativ sau genitiv, acesta se poziționează de obicei la începutul enunțului, conform structurii LMGR.

  • nominativ

- Ca nume predicativ adjectivul este mai accentuat în cadrul propoziției.

- Ca atribut adjectival adjectivul este mai puțin accentuat în cadrul propoziției.

  • acuzativ, împreună cu substantivul pe care îl determină, adjectivul stă la începutul propoziției.
  • dativ, împreună cu substantivul pe care îl determină, adjectivul stă la începutul propoziției. Având în vedere esența direcțională a cazului dativ (care răspunde la întrebarea cui?) LMGR se folosește de parametrul spațial pentru a reda acest caz. Cu alte cuvinte, se indică substantivul (sau grupul nominal) în dativ și se plasează într-o zonă din spațiul de gesticulare. Apoi se exprimă informația legată de acesta, executând semnul-verb în direcția zonei stabilite anterior.
  • genitiv, împreună cu substantivul pe care îl determină, adjectivul stă la începutul propoziției.

Gradele de comparaţie ale adjectivului

Gradul de comparațieadjectiv  A. Gradul de comparație exprimat prin semne   B. Gradul de   comparație este exprimat prin variații de parametri ale semnului substantiv   (configurație, mișcare, elemente non-manuale) – sau prin semne adiționale,   care contribuie la sensul gradului de comparație.
1. pozitiv Adjectivul propriu-zis: Copilul meu este cuminte. Sensul adjectivului este   încorporat în substantiv prin variații de parametri: Bagajul este ușor.  
2.1.compara-tiv de   superioritate MAI + adjectivCopilul meu este mai cuminte. Prin elemente non-manuale, variații de   parametri sau utilizarea spațiului.Copilul meu este   mai mare.
2.2. comparativ de egalitate Adjectiv+LA FEL Copilul meu este la fel de cuminte ca și copilul tău. Prin elemente non-manuale, variații de   parametri sau utilizarea spațiului sau adăugarea unui semn.Copilul meu este   la fel de mare ca și copilul tău.
2.3. comparativ de inferioritate Adjectiv + NU PREACopilul meu este   mai puțin cuminte decât ceilalți.COPIL MEU CUMINTE NU PREA. Prin elemente non-manuale, variații de   parametri sau utilizarea spațiului.Copilul meu este   mai puțin mare decât copilul tău.
3.1.1 superlativ   relativ de superioritate CEL MAI + adjectivCopilul meu este cel mai cuminteCOPIL AL MEU CEL MAI CUMINTE. Prin elemente non-manuale, variații de   parametri sau utilizarea spațiului   sau adăugarea unui semn: AL MEU   COPIL (semn efectuat sus) CEILALȚI COPIL (semn repetat efectuat jos).
3.1.2. superlativ relativ de inferioritate Nu se folosește ca atare în LMGR NOTĂ: În LMGR nu se folosește acest grad de comparație. În schimb se   utilizează alte metode specifice pentru redarea aceleiași idei
3.2. superlativ absolut FOARTE + adjectivCopilul meu este   foarte cuminte. Prin elemente non-manuale, variații de   parametri sau utilizarea spațiului.Copilul meu este   foarte mare.COPIL MEU MARE (mimică intensificată, mâna merge foarte sus)

NOTĂ 1: Nu toate adjectivele pot exprima gradele de comparație prin elemente nonmanuale. De multe ori se utilizează și metoda A și metoda B, în diverse forme de îmbinare.

NOTĂ 2: Gradele comparativ de inferioritate și superlativ relativ de inferioritate sunt rar folosite.

NOTĂ 3: De cele mai multe ori, mimica, postura și alte elemente nonmanuale sunt strâns legate de caracteristicile persoanei care efectuează semnele (personalitate, flexibilitate, expresivitate, preferințe personale).

Notă 4: LMGR utilizează, de obicei, enunțuri foarte clare, directe, concise. De aceea, în cazul anumitor grade de comparație, veți întâlni formulări foarte scurte, dar care în același timp transmit toate informațiile necesare.

Link spre lectia urmatoare


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.