fragment pag. 240 – 244

 

Autorii: Kerekes Tonia, Szabo Claudia

 

Argument:

Acest modul își propune prin tematica sa să ofere în contextul educațional un liant  de comunicare pe probleme specifice copilului, consilierii în școală revenindu-i sarcina de a optimiza relația dintre partenerii participanți implicați activ în procesul educativ, adică elevi-părinți-cadre didactice. Pentru realizarea parteneriatului școlii cu părinţii este esenţial ca părinţii să fie priviţi ca participanţi activi și reponsabili care pot aduce prin informațiile furnizate cel mai mare plus de valoare în dezvoltarea și educarea copiilor lor.

Părinții, dacă sunt implicați activ în viața copilului lor, pot aduce informații valoroase despre partea mai puțin accesibilă a acestuia: fricile, anxietățile, neîncrederea, așteptările, etc, informații care pot oferi noi indicii despre comportamentul și trăirile copilului și pot ajuta consilierul în realizarea unei intervenții elaborate și pliate exact pe nevoile copilului.

Cuvinte cheie: consiliere, abilități psiho-sociale, tehnici de consiliere, proces, relație.

Obiective:

  • Cunoașterea procesului de consiliere ca și cadru general de intervenție;
  • Identificarea și circumscrierea problemelor care vor face obiectul intervențiilor viitoare;
  • Adaptarea și operaționalizarea tehnicilor și metodelor abordate în scopul îmbunătățirii relației elev-părinte-cadru didactic.

8.1. Consilierea – prezentare generală, scopuri și caracteristici

Consilierea este un proces prin care un specialist stabilește o relație de încredere și respect cu o persoană care solicită sprijin și îndrumare. Consilierea este un proces complex ce cuprinde o gamă largă de tehnici și descrie relația interumană de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. Consilierea fiind un proces, presupune o relație de încredere, securitate afectivă, deschidere şi empatie.

Consilierea trebuie să se desfășoare într-un cadru care să invite la dezvoltare, dezvăluire personală şi să permită accesarea resurselor interioare. În acest cadru propice, consilierul trebuie să asigure asistența și sprijinul persoanei consiliate în explorarea propriilor trăiri, a conștientizării anumitor probleme, a exprimării afective la diferite situații problematice care au generat un răspuns emoțional negativ.

Consilierea este un proces de învățare menit să orienteze clientul spre acțiune. Astfel că, în timpul ședințelor de consiliere persoana consiliată este învățată și ajutată să identifice și să recunoască situații de viață problematice, de a găsi soluții alternative și de a își dezvolta propriile strategii de rezolvare a problemelor (Eagen, 1990).

Tocmai pentru că vizează schimbarea, orientează individul spre a face ceva specific, spre a întreprinde o activitate,consilierea poate îmbrăca mai multe forme, are diferite funcții care răspund la anumite nevoi identificate și se centrează pe probleme concrete și specifice. Consilierea poate avea mai multe componente în funcție de situațiile problematice identificate.

Componenta emoțională: se asigură un climat cald, de încredere reciprocă, de acceptare, care să deschidă persoana consiliată în exprimarea trăirilor interioare, a dezamăgirilor și a frustrărilor acumulate.

Componenta formativ-educativă: se concentrează pe facilitarea învățării unor strategii adaptative, se construiesc noi alternative de răspuns la situații problematice care, din nefericire, generează răspunsuri comportamentale inadecvate.

Componentă informativă: este relevantă deoarece furnizează date, informații cu mare specificitate. Astfel, în contextul educațional, părinții primesc informații care să îi ajute să identifice și să înțeleagă etapele dezvoltării copilului, particularitățile specifice vârstei, factorii care pot determina succesul sau eșecul școlar, rolul comunicării asertive, nevoile copilului, etc.

Componenta instrumentală: sunt oferite tehnici, metode și instrumente pentru a facilita învățarea și pentru a integra mai bine informația. Astfel, se pot învăța tehnici de comunicare asertivă, tehnici de învățare eficientă, modalități de a organiza și gestiona timpul, realizarea unui plan educațional, etc.

Scopurile consilierii: acordarea de suport emoțional;

sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea de abilități sociale, de relaționare și interacțiune pozitivă;suport în construcția unui proces decizional corect, în formularea adecvată a scopului și în identificarea unor strategii adecvate de rezolvare a problemelor;

sprijin în identificarea barierelor sau blocajelor în comunicare;creșterea stimei de sine, prelucrarea imaginii de sine;acordarea de suport în dificultăți de adaptare școlară și socială;

Procesul de consiliere nu trebuie confundat şi asimilat cu procesul şi relaţia de psihoterapie. Între cele două procese există diferenţe. Enumerăm mai jos câteva dintre aceste diferenţe care ne ajută la formarea unei imagini corecte şi obiective asupra procesului de consiliere.

  1. Consilierea este un demers mai de scurtă durată decât psihoterapia şi se focalizează cu preponderenţă pe probleme actuale, prezente, fără a pune accentul pe probleme de profunzime, de explorare a sinelui. Psihoterapia este un demers terapeutic mai de lungă durată, presupune o intervenţie mai amplă în funcţie de specificul şi orientarea acesteia.
  2. Consilierea se centrează pe probleme cu un grad de complexitate şi severitate mai scăzut, şi de de multe ori are un caracter de prevenţie, în timp ce terapia vine să identifice probleme de mare complexitate, se porneşte de la explorarea profundă a sinelui, poate identifica probleme din trecut care se reflectă în prezent, are o relaţie cu informaţiile mai puţin accesibile persoanei, având un efect de vindecare sau de ameliorare a simptomelor.
  3. Natura problemelor pe care consilierea le abordează este foarte specifică şi mai redusă ca şi implicaţii şi complexitate. În timp ce consilierea poate să se ocupe de un impas existenţial sau de anumite dificultăţi în etapele de dezvoltare sau poate să aibă un caracter de formare a unor strategii sau abilităţi, psihoterapia se concentrează cu preponderenţă pe probleme de profunzime, tulburări psiho-somatice, tulburări adictive, traume suferite, blocaje, prelucrarea doliului, comportamente suicidale, etc.
  4. Obiectivele celor două procese diferă ca şi conţinut şi specificitate. În timp ce psihoterapia vizează anumite restructurări şi sondează în interiorul persoanei urmărind tot amalgamul de trăiri afective, răspunsuri emoţionale, gândurile asociate acestor trăiri, consilierea vizează răspunsuri specifice şi abordează problemele punctând obiective imediate, bine delimitate.

Atitudinea consilierului

Pentru ca procesul de consiliere să se realizeze eficient și la standarde calitative ridicate, nu este suficient ca persoana care consiliază să dețină cunoștințe procedurale și tehnice, ci trebuie să aibă și să își construiască o anumită atitudine și abilități  care conduc la reușita unui proces de consiliere.

Deoarece procesul de consiliere se bazează pe o relație de încredere și respect, există câteva caracteristici specifice pe care consilierul trebuie să le înșușească pentru ca să existe autenticitate și deschidere totală din partea persoanei consiliate. Enumerăm câteva din caracteristicile de bază ale unui consilier:

- Atitudinea caldă și suportivă față de oameni;

- Preocupare sinceră și interes pentru celălalt;

- Toleranță la frustrare – este foarte important ca persoana care consiliază să știe să își gestioneze și prelucreze anumite situații neplăcute sau trăiri activate de ceea ce clientul verbalizează sau prin atitudinea sa;

- Toleranță la situații cu grad mare de ambiguitate – nevoia de a înțelege și de a găsi explicații unui anumit tip de manifestare este umană. Incertitudinea și ambiguitatea sporește confuzia, neînțelegerile, și pot genera interpretări eronate care conduc la o intervenție neadecvată. Toleranța la ambiguitate se referă la capacitatea consilierului de a accepta anumite aspecte nefamiliare, incerte, contradictorii, supuse unor interpretări multiple și de a găsi relații și cauzalități logice care să clarifice aceste elemente;

Analitic/sintetic – este imperios ca cel care consiliază să știe să sintetizeze informațiile obținute și să le analizeze pe cele care prezintă relevanță pentru consiliere și să le valorifice. Într-un climat cald și prietenos persoana care este consiliată tinde să ofere foarte multe informații cu caracter adiacent și redundant pentru problematica sa. În acest context, când consilierul este bombardat de fluxul informațional, el trebuie să aibă capacitatea de a filtra și selecta acele informații care se corelează cu tematica consilierii;

Atitudine non-critică și acceptare – este foarte important ca în procesul consilierii să nu venim încărcați de prejudecăți și stereotipii. Clientul trebuie să se simtă acceptat indiferent de tipul de problemă pe care îl are sau de comportamentul său. Există situații în care persoana consiliată are mentalități total diferite de ale consilierului sau valorile sale să vină în contradicție cu ale consilierului. În acest context, consilierul trebuie să fie non-critic și să aibă o atitudine nondiscriminatorie față de cel consiliat;

Flexibilitate și creativitate;

Empatie și deschidere: consilierul trebuie să înţelegă sentimentele şi preocupările lor și de a aborda situaţiile din perspectiva persoanei consiliate.

Abilitățile de bază în procesul consilierii sunt:

Ascultarea activă - are un rol primordial în relația de comunicare. Prin ascultarea activă se înțelege că suntem atenți la mesajul pe care îl comunică clientul, integrăm și prelucrăm informația. Contactul vizual, limbajul verbal, paraverbal și comunicarea nonverbală sunt indici relevanți în ascultarea activă a persoanei consiliate.

Oferirea de feed-back - susține procesul comunicării, feed-back-ul oferit trebuie să fie constructiv, specific și focalizat pe problemă.

Oferirea de informații: în procesul consilierii profesorul-consilier observă unde există informații eronate, deficitare, lacune informaționale și furnizează informații obiective și corecte despre acel subiect.

Tehnici de reflectare a celor spuse de client – se reia o anumită parte din cele comunicate de client astfel încât clientul să detalieze anumite aspecte, se accentuează anumite părți, cuvinte cheie pentru a stimula clientul să se exprime.

Ex: (Clientul): m-am simțit atât de trist și de confuz în clipele acelea…

(Consilierul): Vreți să spuneți că întâmplarea respectivă v-a determinat acel sentiment de tristețe despre care vorbeați…

Tehnici de reformulare - este vorba de a ordona altfel cele comunicate de client, să îmbraci în  alte cuvinte ceea ce a spus clientul, tocmai pentru a clarifica sau explicita anumite aspecte.

Ex: (Clientul): Sunt singurul din familie care am eșecuri în orice fac.

(Consilierul): Dacă înțeleg bine considerați că sunteți o persoană care nu prea are reușite. După părerea d-voastră ceilalți din familie reușesc în tot ce fac?

Sumarizarea: este un mod de a organiza cele mai importante și relevante aspecte pe care le-a transmis clientul în timpul ședinței de consiliere. Scopul sumarizării este de a recapitula aspectele importante și de păstra concluziile și ideile de bază.

Reflectați la …

Propriile abilități psiho-sociale de consiliere  pe care considerați că le aveți pe baza profilului descris în tema parcursă.


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.