Autor: Kerekes Tonia

Argument:

Modulul de față este conceput pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea didactică curentă în unitățile de învățământ care școlarizează elevi cu deficiențe auditive și nu numai. Cursul se adresează profesorilor psihopedagogi, educatori, logopezi, terapeuți, kinetoterapeuți etc.

 

Cuvinte cheie: plan de servicii, program de intervenție, individualizare, personalizare, evaluare, obiective, adaptare, implementare, bariere, oportunități, revizuire.

Obiective:
• Familiarizarea cursanților cu programele de intervenție utilizate în învățământul special și în învățământul integrat;
• Cunoașterea pașilor necesari în elaborarea programelor de intervenție personalizată;
• Adaptarea programelor de intervenție personalizată elevilor cu deficiențe de auz.

 


5.1.Programele de intervenție. Definiții. Caracteristici. Forme de realizare

Este evident că, la un copil care prezintă deficiențe auditive în diferite grade, dezvoltarea sa cognitivă va necesita, la un moment dat, o adaptare a învățării, o atenție deosebită din partea intervenienților și o bună cunoaștere a psihologiei copilului cu deficiență de auz. În plus, acești copii pot dezvolta consecutiv deficienței primare o serie de probleme de sănătate, sunt fragili, necesită protezare, pot avea părinți dificili, deoarece și aceștia se află, la rândul lor, într-o stare de dificultate atunci când copilul lor prezintă o dizabilitate.

Totodată, acești copii pot manifesta, uneori, comportamente imprevizibile, care necesită o atenție sporită și spijin specializat din partea celor care intervin în educarea lor.

Programele de intervenție personalizată vin în sprijinul acestor copii cu dizabilități, individualizând și personalizând metodele și strategiile de instruire, adaptând curriculumul la nivelul propriu de dezvoltare al copilului, oferindu-i acestuia șansa la formarea unor competențe reale, favorabile inserției sale sociale. În plus, implementarea acestor programe de intervenție oferă părinților oportunitatea de a se implica activ în procesul de învățare și recuperare a copiilor lor.

În continuare vom prezenta planurile/programele de intervențieindividualizate/personalizate, care se regăsesc, curent, în practica educațională din țara noastră cât și în practica străină.

Procesul dezvoltării planurilor educaționale individualizate începe în 1975 (SUA), cu publicarea legii PL 94-142, prin care educația copiilor cu dizabilități este garantată, începând de la vârsta de 3 ani până la 21 de ani – aceștia  vor beneficia de educație adaptată, vor fi educați în clase normale cu excepția copiilor la care natura și severitatea dizabilității nu permite acest lucru și nu va permite realizarea progresului în clasele obișnuite. Din 1990 și alte țări din Europa au început să adere la acest tip de educație indivudualizată, pornind de la această lege.

 

Definiții, scopuri și caracteristici ale programelor de intervenție

Planul de servicii personalizat (PSP)

După Gherguț (2011), PSP este un instrument de planificare a serviciilor individualizate care vizează asigurarea continuității, complementarității seviciilor, ca răspuns la cerințele multiple și complexe ale persoanei cu nevoi speciale.
Scopul realizării unui PSP este acela de a satisface cerințele/nevoile persoanei aflate în dificultate, în vederea asigurării unei dezvoltări optime a competențelor necesare menținerii unei autonomii personale reale, utile în integrarea socială ulterioară a elevului.

Echipa care participă la elaborarea PSP este una de tip interdisciplinar, formată din:
• copilul aflat în nevoie;
• educatori;
• cadre medicale;
• profesori terapeuți;
• coordonator;
• familia elevului;
• responsabil si alții.

Aceștia vor sintetiza informațiile, vor stabili un coordonator, iar apoi vor stabili scopurile planului de servicii personalizat.

PSP este utilizat pentru copiii mici, cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani; prin întocmirea planului de servicii personalizat se vor stabili cerințele prioritare ale copilului, tipurile de intervenție necesare, scopurile, și se vor stabili sarcinile și responsabilitățile fiecărui intervenient, se vor determina resursele disponibile și se va stabili termenul necesar pentru realizarea obiectivelor.

În țările vestice un PSP va cuprinde în mod obligatoriu copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 3 ani, iar în țări ca Rmânia, Bulgaria etc., vârsta la care se va implementa un PSP pentru un copil cu dizabilități poate crește, fiind de 0 și 6/7 ani, deoarece legile nu obligă familiile copiilor cu dizabilități la înscrierea copilului la o forma de educație.

 

Programul de intervenție personalizat (PIP)

După Popovici, programul de intervenție personalizat este un instrument de planificare și coordonare, ca și planul de servicii personalizat.

Amândouă fac ca individul să aibă o viziune cât mai amplă a nevoilor sale, asigură continuitatea, complementaritatea și calitatea serviciilor ca răspuns la diversele sale cerințe.

Programul de intervenție personalizat constituie o parte a planului de servicii personalizat, el fiind un instrument de lucru pentru unul sau mai mulți membri care coordonează intervențiile în direcția realizării scopurilor stabilite în planul de servicii personalizat pentru persoana respectivă.

În consecință, la elaborarea unui PSP (care înglobează mai multe domenii), se impune constituirea unei echipe interdisciplinare; pentru realizarea unui PIP este necesară o echipă restânsă, formată doar de persoane calificate. De exemplu, profesorii psihologi vor constituii programe de intervenție pentru domeniul lor de activitate, profesorii logopezi pentru aria lor de activitate și așa mai departe.

Comparativ, PSP stabilește obiectivele generale și prioritățile pentru satisfacerea globală a nevoilor copiilor aflați în dificultate, iar prin PIP se stabilesc modalitățile efective de intervenție prin care se vor atinge scopurile vizate, aria de aplicare limitându-se la un singur scop care va reprezenta o etapă din planul de servicii.

După Gherguț (2011), comparația dintre PSP și PIP poate fi sintetizată în felul următor:

Planul de servicii personalizat (PSP) Planul de intervenție personalizat (PIP)
Fixează obiectivele generale și stabilește prioritățile pentru a răspunde nevoilor globale de dezvoltare a beneficiarului. Fizeaxă obiectivele pe termen mediu, precizând modalitățile concrete de intervenție prin care se operaționalizează obiectivele generale propuse.
Vizează satisfacerea ansamblului cerințelor beneficiarului, din acest motiv câmpul lui de aplicare este foarte larg. Câmpul de aplicare al PIP se limitează la un singur domeniu de dezvoltare și învățare.
Se derulează pe o perioadă mai lungă de timp comparativ cu PIP-ul. Deoarece cuprinde un singur domeniu de intervenție, PIP-ul se poate derula pe o perioadă mai restânsă de timp sau pe întreaga perioadă de derulare a PSP.
Pentru a elabora un PSP care înglobează mai multe domenii de intervenție (medical, psihologic, educational, social etc.) trebuie constituită o echipă interdisciplinară. Pentru a realiza un PIP într-un domeniu de intervenție este nevoie de o echipă restânsă sau chiar de o singură persoana.

Planul educațional individualizat (PEI)

La fel ca și programele de intervenție analizate anterior, PEI este tot un instrument de planificare, predare și evaluare, care stă la baza oricărui proces de planificare a intervenției pentru fiecare copil în dificultate.

PEI este o formă particulară de program de intervenție personalizat pentru elevii cu cerințe educaționale speciale cuprinși în învățământul de masă, acesta fiind folosit în cele mai multe țări europene (Gherguț, 2011, p. 182).

În contextul educației integrate, utilitatea PEI este subliniată de faptul că permite personalului didactic (educatori, profesori de sprijin) și familiei o colaborare eficientă, aceștia putând întâmpina astfel nevoile elevului care necesită adaptare curriculară.

Totuși, esențial și primordial în implementarea unui PEI este cunoașterea și înțelegerea nivelului performanțelor de la care pornește elevul.

După Gherguț (2011), funcțiile PEI sunt:
planificarea educativă – ajută la fixarea obiectivelor și la anticiparea intervențiilor și resurselor necesare, permite ordonarea priorităților și stabilirea unui calendar de realizare a obiectivelor, stabilește etapele necesare și pașii intervenției;
comunicarea – se realizează ca și obiectiv și ca mijloc: pe de-o parte copilul este stimulat/încurajat să-și exprime trăirile, experiențele și dorințele, iar cei care stabilesc programul sunt condiționați să comunice asupra cerințelor copilului și asupra modalităților optime de a le satisface;
participarea, concentrarea și coordonarea – se favorizează împărțirea responsabilităților și determinarea rolurilor fiecărui participant implicat în susținerea programului;
retroacțiunea – urmărirea progreselor elevului și revizuirea programului în condițiile în care situația de drept o cere.

Aplicație:
Formulați un obiectiv pentru un PSP și unul pentru un PIP pentru disciplina Autonomie Personală, clasa a I-a.

Reflectați la …
Utilitatea implementării acestor planuri/programe pe termen lung.
Diferența între obiectivele formulate de către dumneavoastră pentru PSP și PIP.

 


5.2.Elaborarea programelor de intervenție

Actorii implicați în elaborarea programelor de intervenție

Conform practicilor curente în ceea ce privește echipa de realizare a planurilor de intervenție, s-a constatat că cel mai eficient este ca echipa care participă la aceste programe să fie una de tip interdisciplinar. În consecință, echipa va cuprinde:
• persoana în cauză (copilul);
• familia;
• coordonatorul;
• asistentul social;
• cadre medicale;
• psihopedagogul;
• logopedul;
• terapeuți;
• audiologi;
• kinetoterapeutul;
• alți membri.

În unele țări implicarea părinților este obligatorie (prevăzută prin lege), aceștia fiind parteneri egali cu școala în implementarea programelor. Părinții participă la dezvoltarea PIP-ului; chiar dacă nu participă la toate întâlnirile realizate de către școală, ei trebuie să fie anunțați de fiecare dată când echipa se întrunește într-o ședință.

În trecut, rolul părinților a fost subestimat, ei fiind considerați nespecialiști, însă rolul rol în cadrul programelor de intervenție a fost regândit/reconstruit.

În acest sens va trebui să respectăm niște principii referitoare la părinții copiilor incluși în programele de intervenție:
• să acceptăm familia așa cum este;
• nu-i judecăm, nu avem dreptul să-i judecăm;
• îi ascultăm, pot furniza informații esențiale, valoroase despre copii, ceva ce noi nu știm;
• le respectăm dorințele, pot exprima expectanțe chiar dacă acestea nu sunt reale, de neîndeplinit, merită respect, ascultare,putem decide împreună cu ei ceea ce este important și prioritar pentru copil.

Ce NU trebuie să facem:
• să le spunem cât de specialiști suntem;
• să le ținem prelegeri;
• să le spunem cum ar trebui să fie ei și cum nu sunt ei;
• să devenim prieteni;
• să le promitem lucruri pe care nu le putem onora.

Însă, de cele mai multe ori, aceste caracteristici țin de personalitatea profesorului (Tzvetkova, 2011).

În cadrul acestui tip de echipe, interdisciplinare, este specific faptul că toți membrii, specialiștii și nespecialiștii își aduc contribuția la crearea unui ansamblu. În cadrul echipei, beneficiarul, părinții săi și ceilalți specialiști, participă efectiv la planificarea și realizarea serviciilor (Popovici, 2007).

Principiile după care echipa interdisciplinară trebuie să-și ghideze activitățile sunt:
• deciziile sunt luate în consens, de către toți membrii echipei;
• persoana în cauză este parte integrantă a echipei, cu puteri egale;
• activitățile realizate în planul educațional individualizat trebuie împărtășite;
• responsabilitățile sunt împărțite;
• coordonatorul are rol de facilitator al comunicării între membrii echipei.

Aplicație:
Numiți membrii unei echipe interdisciplinare care va trebui să realizeze un PIP pentru un copil cu deficiență auditivă de vârstă preșcolară.

Reflectați la….
• Rolul fiecărui membru în realizarea unui program de intervenție;
• Implicarea părinților în programele de intervenție individualizate implementate de dumneavoastră.

 

Stabilirea punctelor tari și slabe ale copilului. Evaluarea.

Evaluarea este un proces ce implică o cantitate mare de informații diverse și interpretarea acestora, pe baza cărora se iau deciziile de intervenție și, când este cazul, de clasificare și încadrare. Evaluarea este, în primul rând, un proces de punere și rezolvare a problemelor (Popovici, 2007, p139).

Evaluarea are mai multe scopuri:
- oferă informații;
- stabilește tipul de serviciu necesitat de copil;
- stabilește dacă un copil este pregătit pentru a trece la următorul obiectiv, o nouă unitate sau alt nivel de studii;
- oferă informații despre punctele tari și slabe ale subiectului referitoare la unele subiecte sau deprinderi.

Evaluarea copilului cu cerințe educaționale speciale constituie un pas foarte important în realizarea unui program de intervenție. Pe baza evaluării și stabilirii punctelor tari și slabe ale copilului putem stabili madalitățile cele mai eficiente de intervenție și, totodată, individualizarea intervenției.

Este util ca în realizarea evaluării să ținem cont de următoarele:
• ar trebui realizată relativ la o perioadă scurtă de la începerea anului școlar;
• ar trebui să fie un proces deschis, fără termene limită;
• trebuie să informăm părinții despre ce urmează să evaluăm și cum o vom face, mai ales atunci când aplicăm probe care fac referire la funcționalitatea familiei;
• trebuie să fie detaliată, să acopere toate domeniile;
• trebuie să fie lipsită de prejudecăți (aspect delicat în Balcani, unde avem grupuri minoritare);
• trebuie să fim deschiși;
• obligatoriu va fi realizată în limba maternă (pentru copiii utilizatori de LMG vom apela la un interpret);
• evaluările trebuie realizate cu teste validate, de încredere și standardizate (Tzetkova, 2011).

În concluzie, putem afirma că scopul evaluării este acela de a identifica nevoile unui copil cu cerințe educaționale speciale și de a oferi recomandări familiei și profesioniștilor care implementează programele de intevenție personalizată, indiferent de forma de învățământ pe care copilul o va urma.

Evaluarea copiilor cu deficiențe auditive nu se va limita la evaluarea funcțională a auzului câștigat datorită utilizării de către aceștia a dispozitivelor de ascultare, inclusiv implanturi cohleare, protezare auditivă sau alte tehnologii. Evaluările vor include, de asemenea, evaluarea limbajului, modul în care aceștia comunică, precum și modul în care acesta funcționează pe plan psihologic, social și academic.

În cazul copiilor cu deficiențe auditive este necesară coordonarea rezultatelor examenului psihologic cu examinarea ortofonică. Rezultatele la probele psihologice, alături de informațiile provenite din alte surse (examene clinice, audiologice, audiometrice, anamneză, observații etc.), contribuie la conturarea deciziei echipei formate din specialiști și părinți, privind orientarea copilului și includerea acestuia într-un curent educativ: oral, gestual sau bazat pe comunicarea totală (Gherguț, 2011).

Potrivit hotărârii nr.28 din 07/03/2003 privind elaborarea Metodologiei pentru utilizarea setului de instrumente de expertizare și evaluare a copiilor/elevilor în vederea orientării școlare, amintim câteva instrumente utile în evaluarea copiilor cu deficiențe auditive:
• Borelli–Oleron;
• Testul Sans-Paroles;
• Testul Snijdern-Oamen;
• Scala Webster.

Aplicație:
Având în vedere cele șase arii de dezvoltare ce trebuie evaluate pentru stabilirea punctelor tari și slabe ale copilului, argumentați prin intermediul unui studiu de caz de ce o arie anume necesită prioritate în intervenție.

Reflectați la …
Modul în care curriculum-ul poate fi adaptat pentru a susține ariile prioritare în intervenție.

 

Stabilirea obiectivelor de învățare

O primă etapă în elaborarea unui program de intervenție personalizată o constituie stabilirea obiectivelor, care vor fi mult mai detaliate decât scopurile; obiectivele de învățare vor descrie comportamentul așteptat, din partea elevului, la sfârșitul unei perioade de intervenție. Obiectivele învățării sunt foarte importante, ele fiind în strânsă legătură cu:
• staregiile intervenției;
• construirea strategiillor de măsurare a progresului;
• atingerea unui obiectiv va duce la operaționalizarea următorului obiectiv;
• ariile-cheie din comunicare, citire, matematică, abilități fizice;
• diagnosticul și nevoile elevului;
• prioritățile elevului;
• asigurarea accesului la curriculum-ul și programul obișnuit al școlii de masă;
• vârsta elevului.

Obiectivele învățării trebuie să fie de tip SMART: specifice, măsurabile, realizabile, relevante, (cu) termene.

La formularea obiectivelor trebuie să ținem seama de următoarele:

• comportamentele țintă, caracteristice individului;
• focalizarea lor spre rezultatele așteptate;
• evitarea folosirii cuvintelor ca: „învață” (acestea fac referire la proces), „motivarea elevului” (face referire la acțiunea intervenientului);
• trebuie să determine acțiuni observabile și măsurabile;
• folosirea verbelor ce indică o acțiune (merge, mănâncă, colorează etc.);
• vor furniza informații ce țin de timp, locul de desfășurare, materiale, ajutorul acordat elevului;
• vor indica nivelul minim ce trebuie atins de către copil;
• va indica perioada în care copilul va trebui să achiziționeze comportamentul vizat.

De reținut:
• programele de intervenție personalizată se vor concentra pe 3-4 obiective principale;
• nu se recomandă stabilirea de prea multe obiective în același timp;
• obiectivele se vor limita la prioritățile convenite pentru momentul respectiv;
• ținem cont de particularitățile individuale ale elevului;
• obiectivele sunt cunoscute de către întreaga echipă interdisciplinară;
• obiectivele se vor împărți în pași mici pentru ca progresul să fie vizibil și pentru copil, familie etc.

Aplicație:
Stabiliți un scop pentru aria autonomie personală, iar apoi, pentru acest scop, formulați trei obiective de învățare.

Reflectați la….
Modalitățile în care ați putea explica unui coleg novice diferența dintre scopuri și obiective într-un plan de intervenție.

 

Proiectarea activităților de învățare și alocarea timpului necesar

Proiectarea activităților va trebui la rândul ei să urmeze niște traiectorii specifice în ceea ce privește munca cu elevii care prezintă deficiențe auditive. Proiectarea activităților trebuie să promoveze o didactică flexililă, ușor de adaptat și să răspundă și exigențelor nivelului clasei.

Flexibilitatea este cuvântul cheie când avem de-a face cu elevi care prezintă deficiențe auditive sau cu copiii cu nevoi speciale în general:
- flexibilitate în organizarea clasei, activitățile se vor organiza pentru tot grupul, pentru grupuri mici, vor cuprinde lecții frontale și lecții individualizate;
- flexibilitate în utilizarea limbajului, vom utiliza limbajul verbal, iconic, mimico-gestual, vom utiliza imagini, scheme, hărți conceptuale etc;
- flexibilitate în utilizarea resurselor materiale;
- flexibilitate în realizarea evaluării.

În continuare, vom prezenta câteva sugestii, cu caracter general, în direcția programării activităților de învățare pentru elevii care se află în dificultate.

Situația elevului/td>

Adaptarea
Ritm lent de învățare Reducerea obiectivelor
Intervenții de recuperare și sprijin
Activități de grup
Deprivări socio-culturale Reducerea obiectivelor
Diferențierea etapelor
Diferențiere metodologică
Deficit motor și senzorial Reducerea scopurilor generale
Reducerea obiectivelor specifice
Diferențierea spectelor instrumentale
Suport audio-video informațional
Deficit intelectual Reducerea obiectivelor
Substituirea unor conținuturi la anumite discipline
Obiectivele vor fi formulate cât mai realist.

 

Resursele materiale disponibile

Prin termenul de dizabilitate se poate înțelege și ca diversitate ireversibilă, prezența unui deficit psihofizic sau mental care condiționează dezvoltarea și adaptabilitatea. Școala se poate afla în dificultate atunci când trebuie să gestioneze aceste cazuri. Un impediment în implementarea unui program de intervenție o poate constitui și lipsa materialelor didactice necesare.

Desigur, dotarea unei școli cu materiale necesare este dependentă de starea economică a întregului sistem de învățământ, de resursele proprii ale unei școli și, uneori, de resursele limitate ale familiei. Din acest motiv va trebui să ținem cont în stabilirea obiectivelor învățării și de resursele materiale disponibile, programele de intervenție trebuind să se bazeze pe resursele materiale și tehnice existente.

Profesorii ciclului pre-școlar și primar vor trebui să organizeze integrarea copilului cu dizabilități în grupă/clasă. Pentru aceasta ei trebuie să recurgă și să utilizeze toate resursele disponibile, atât din cadrul școlii cât și din cel extra-școlar, să împartă materiale, încercând să-și fixeze ca obiectiv autonomia fizică și fiziologică a copilului, comunicarea, socializarea și dezvoltarea cognitivă.

Aplicație:
Denumiți resursele materiale specifice învățării pentru copiii cu deficiențe auditive existente în școala dumneavoastră.

Reflectați la….
Resursele meteriale existente în unitatea în care vă desfășurați activitatea și modalitatea prin care asigurați accesul copiilor la aceste resurse.

 

5.3. Implementarea programelor de intervenție personalizată

Dezvoltarea programului de intervenție personalizată (documentul)

În continuare vom prezenta modelul planului de intervenție utilizat în Bulgaria, adaptat; acesta cuprinde:

• PSP – planul de servicii personalizat;
• PL – planul general (PIP);
• Planul de tranziție.
Planul de servicii individualizat și programul de intervenție personalizată se pot realiza în același document.

I. PSP
• se realizează pentru copiii mici cu vârsta cuprinsă între 0-6/7ani;
II. PIP-ul
• se realizează în momentul în care copilul este admis la școală;
• se utilizează pe toată perioada în care este la școală;
• este obligatoriu până la vârsta de 16 ani.
III. Planul de tranziție
• se realizează la sfârșitul unui ciclu (clasa a IV-a, a VIII-a și a XII-a), se poate numi și un act de viață cotidiană;
• acesta va cuprinde:
- serviciile care le va urma după școală;
- unde va locui copilul;
- centrele pe care le va frecventa etc.
Utilitatea acestui document se regăsește în faptul că școala se va asigura că tot ceea ce a învățat la școală nu se va pierde.

PLAN EDUCAȚIONAL INDIVIDUALIZAT
Pentru anul școlar
………../…………

I.a) Date de identificare ale elevului:
Numele elevului
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Data și locul nașterii, vârsta
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
CNP
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
CLASA
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

b) acte medicale și diagnostic
-
-
-
-
c)Datele părinților

Mama- Nume, adresă, număr de telefon, loc de muncă
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Tata – nume, adresă, numar de telefon, loc de muncă
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

d) Data inițierii PIP-lui
Data încheierii PIP-lui

II. Rezultatele evaluării:

1. Nivelul sănătății;
2. Gradul de pierdere a auzului;
3. Nivelul psihologic;
4. Nivelul comportamental;
5. Comunicarea;
6 .Abilități cognitive, aptitudini, competențe;
7. Socializare.

III. Teste utilizate la evaluarea copilului:

• Nivelul cognitiv;
• Nivelul auditiv;
• Comunicare ;
• Nivelul emoțional;
• Nivelul achizițiilor și competențelor.

IV. Recomandările cu referire la serviciile de care va beneficia copilul:

• Grădiniță de masă
• Centru de zi pentru recuperarea auzului și limbajului
• Grădiniță specială
• Școală incluzivă
• Etc.

V. Potențialul și nevoile elevului

Abilitățile elevului
(ce poate să facă)
(ce nu poate să facă)
Nevoile elevului
   

VI. Scopurile și obiectivele anuale

Scopuri Obiective
   

VII. Metode speciale de adaptare la activități
• Vizual
• Practic
• Verbal
• Terapii corectiv-compensatorii
• Sisteme de amplificare a sunetului
• Observații de-a lungul activităților
• Altele (specificați care)

VIII. Echipa de implementare a programelor de intervenție personalizată
1. ………………………..
2. ………………………..
3. ………………………..
4. ………………………..
5. ………………………..
6. ………………………..

IX. Domeniile /ariile principale de intervenție

ARII SCOPURI OBIECTIVE STRATEGII DE INTERVENȚIE REZULTATE ESTIMATE INTERVENIENT DURATA
Autonomie personală            
Comunicare/
limbaj
           
Motricitate            
Emoțional și comportamental            
Abilități sociale            
Curriculum Național            
Abilități artistice            
Abilități
pre-vocaționale
           

X. Concluziile echipei de implementare

XI. Semnătura membrilor echipei de implementare

XII. Semnătura părinților
• Da, sunt de acord în totalitate cu planul;
• Da, accept parțial;
• Da, dar sugerez următoarele:
(Mira Tzetkova, 2011)

Aplicație:
Specificați la care din aceste etape ale PIP-ului ați întâmpinat dificultăți în practică.

Reflectați la …
Elementele pe care le-ați mai adăuga acestui model de PIP.

Oportunități și bariere în implementarea planurilor de intervenție

Oportunități:
– valorifică potențialul fiecărui elev cu nevoi speciale;
– ține cont de diagnosticul copilului;
– stimulează colaborarea dintre personalul care realizează intervențiile;
– cuprinde toate ariile de devoltare deficitare;
– implică familia în programul de recuperare;
– este o modalitate eficintă de inventariere a informațiilor referitoare la copil.

Bariere
– funcționarea echipei interdisciplinare poate întâmpina uneori dificultăți datorită modului diferit de înțelegere al acestor programe și lipsa de experiență în unele cazuri;
– copiii cu nevoi speciale pot lipsi o perioadă mai lungă de la școală;
– resursele finciare și umane deficitare.

Noutăți din ultimii ani în ceea ce privește PIP-ul
În primul rând, modul în care este clasificată tulburarea: Organizația Mondială a Sănătății a elaborat un model divers de diagnosticare funcțională bazată pe ICF (International Clasification of Functioning), care nu se limitează la certificarea patologiei ci indică și cum funcționează structurile mentale și fizice ale copilului; în plus,amplifică viziunea medicală inserând abilități sociale și personale, factori contextuali și ambientali, oferind intervenientului o latură funcțională în munca la clasă.
Acest model este, din păcate, încă difuz în practicile cu copiii deficienți de auz și din acest motiv, modelele de PIP care se dezvoltă la ora actuală folosesc încă vechea structură de diagnosticare și de profil dinamic, bazat pe cele șase arii de dezvoltare tradiționale.
Un alt pas înainte este realizat odată cu trecerea conceptului de la dizabilitate la nevoi educaționale speciale, mutând accentul de la deficit la normalizare, la oportunitatea individualizării proceselor formative și la valorizarea diverselor abilități.
În fine, putem vorbi despre tendința de a extinde domeniile PIP-lui, din mediile școlare spre viața de zi cu zi; intervenția nu se finalizează cu atingerea obiectivelor prevăzute de programele școlare ci privesc și autonomia personală, starea de bine fizică, propria reflecție a beneficiarului programului de intervenție asupra propriilor expectanțe și despre posibilele modalități de inserție în câmpul muncii.

Aplicație:
Stabiliți barierele pe care le-ați întâmpinat dumneavoastră în implementarea planurilor de intervenție personalizată.

Reflectați la …
Soluții posibile pentru barierele pe care le-ați întâmpinat.

 

5.4. Revizuirea programelor de intervenție personalizată

Evaluarea obiectivelor

Pentru fiecare din obiectivele de învățare vizate, trebuie prevăzut un mecanism permanent de măsurare în orice moment a progresului făcut de elev, care va indica dacă obiectivul a fost atins sau nu. În acest scop, trebuie realizat un registru al rezultatelor învățării ce permite culegerea datelor evaluării. Cu ajutorul acestui mecanism de evaluare, în funcție de progresele făcute, se vor putea modifica intervențiile în direcția necesară (Popovici, 2007).

• Pentru evaluarea obiectivelor va trebui să avem în vedere:modalitățile și intervalul de timp necesar pentru evaluare;
• pragul minim pe care va trebui sa-l atingă copilul;
• adecvarea obiectivelor individuale;
• conceperea evaluării să fie realizată în raport cu potențialul copilului și cu nivelul de învățare inițial;
• timpul de realizare a probelor este mai lung și se vor realiza în prezența unui interpret pentru a ne asigura că sarcina a fost înțeleasă;
• este strict corelată de parcursul individual, nu face referire la standarde calitative și cantitative.

Aplicație:
Amintiți alte două cerințe de care trebuie să ținem cont în evaluarea copilului cu deficiențe auditive ce nu au fost amintite în textul anterior.

Reflectați la …
Modalitățile și criteriile de evaluare a copiilor cu deficiențe auditive și necesitatea adaptării acestora pentru examenele naționale.

Revizuirea programelor de intervenție

După stabilirea obiectivelor învățării, strategiile de intervenție și de învățare, a mijloacelor de măsurare și evaluare a acestora se trece la a patra etapă, cea de revizuire a strategiilor de intervenție și învățare și de luare a deciziilor privind continuarea programului de intervenție perzonalizat. Această revizuire nu trebuie efectuată la o perioadă mai mare de 90 de zile.
Procesul de revizuire comportă 3 etape:
1. Observațiile și măsurătorile ce urmăresc subiectul, în funcție de obiectivele vizate într-un program de intervenție personalizat.
2. O evaluare a achizițiilor realizate pentru atingerea obiectivului vizat și a eficienței strategiilor de intervenție și de învățare propuse.
3. O decizie în ceea ce privește continuarea sau modificarea strategiilor de intervenție și de învățare, în funcție de progresele realizate și de dificultățile întâmpinate. Dacă obiectivele sunt atinse, se iau decizii privind atingerea unui nou obiectiv (Popovici, 2007).

Aplicație:
Gândiți-vă care au fost domeniile de intervenție care au necesitat adaptări majore în munca cu copiii care prezintă deficiențe auditive.

Reflectați la …
Modalitățile de revizuire a planurilor de intervenție.

 

SUMAR

Programul de Intervenție Personalizată
Acest document îl putem numi și Proiect de Viață și reprezintă un instrument fundamental în reușita intervenției noastre. Planul de intervenție se împarte în patru etape fundamentale, iar profesorii vor trebui să creeze o punte între aceste etape la baza căreia să stea colaborarea dintre aceștia. Componența echipei este formată din profesori de spijin, profesori ai ariilor curriculare, medic, psiholog, asistent social, fizioterapeut, audiolog, psihopedagog etc.

Un program de intervenție personalizat va include:
1. Diagnosticul, în care se vor raporta date relevante ale tulburării copilului, potențialul său de recuperare.
2. Profilul dinamic funcțional, în care se vor stabili obiectivele pe termen scurt (1-3luni), mediu (6 luni-1 an) și pe termen lung (1-2 ani).
3. Activități, materiale și modul de lucru în care se definesc resursele utilizate și modalitățile prin care se va realiza, concret, intervenția.
4. Verificarea achizițiilor și adecvarea obiectivelor pentru care se va stabili modalitatea de intervenție și intervalul de timp necesar pentru verificări.

Bibliografie:
Gherguț, A. (2011). Evaluare și intervenție psihoeducațională, Editura Polirom, Iași
Popovici, D.V. (2007). Planificarea programelor de intervenție, Suport de curs.
Tzvetkova M. (2011). Strategii specifice de intervenție în contextul deficienței multiple,
Școală de Vară


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.