Disciplina 4: Curriculum la Decizia Școlii – Proiectare curriculară, implementare, evaluare

Autor: Dana Amalia Jucan

Argument:

Cursul „Curriculum la decizia şcolii-proiectare curriculară, implementare, evaluare îşi propune să ofere cadrelor didactice o imagine comprehensivă asupra tendinţelor şi orientărilor relative la proiectarea şi ofertarea programelor educaţionale din CDŞ.

Curriculum-ul la decizia şcolii oferă cadrelor didactice libertatea de a decide asupra unui segment din Curriculumul Naţional şi de asemenea, oferă elevilor posibilitatea de a-şi stabili trasee individuale de învăţare. Prezentul curs îşi propune, în egală măsură, să iniţieze şi să ghideze cadrele didactice  în asumarea acestui rol, acela de manager, creator, de programe şcolare, care intervine flexibil în rezolvarea cererii de formare a comunităţii locale.

Prin parcurgerea acestei componente de formare profesorii dobândesc informaţii şi capacităţi utile în realizarea unui parteneriat real elevi-părinţi-şcoală-comunitate, în folosul proiectelor de dezvoltare locală şi regională. Prin aceasta, CDŞ răspunde implicit şi pe termen mediu nevoilor comunităţilor locale.

Temele studiate în cadrul acestui curs se referă la Caracterizarea CDŞ, Tipuri de CDŞ în învăţământul obligatoriu, iar apoi câteva elemente de Realizare a ofertei curriculare a şcolii. În ceea ce priveşte Proiectarea CDŞ-ului ne vom opri la etapele proiectării CDŞ, vom aduce în discuţie problematica Implementării CDŞ precum şi modalitatea de Evaluare în cadrul CDŞ.

Conţinutul acestui curs favorizează achiziţii şi noi competenţe teoretice şi procedurale necesare cadrelor didactice în general, şi cadrelor didactice care predau la elevii cu deficienţe de auz în special, pentru realizarea corectă a proiectării şi învăţării în sistemul CDŞ.

4.1. Curriculum conceptualizare. Tipologia Curriculum-ului Naţional operant în cadrul sistemului de învăţământ din România
Cuvinte cheie: curriculum, experienţă de învăţare, experienţă de învăţare şi formare, situaţie de învăţare, componentele structurale ale curriculum-ului, dimensiunile curriculum-ului.

Obiective:

            1. să definească operaţional conceptele: curriculum, experienţă de învăţare şi formare, situaţie de învăţare;

2.  să inventarieze principalele modalităţi de conceptualizare a termenului de curriculum în diacronie;

            3. să expliciteze accepţiunile – tradiţională şi modernă – asupra conceptului de curriculum;

            4. să enumere principalele componente structurale ale curriculum-ului;

            5. să caracterizeze cele două dimensiuni complementare ale conceptului de curriculum;

            6. să expliciteze cele trei ipostaze majore în care poate fi întâlnit curriculum-ul (triada ipostazelor curriculare) descriind dependenţele şi interdependenţele dintre ele.

Cum deja ştim, conceptul de “curriculum” rămâne în prezent unul din cele mai controversate în teoria şi practica educaţională. Pentru a-l înţelege, considerăm util să-l definim mai întâi.

Din punct de vedere etimologic, conceptul “curriculum” provine din limba latină, de la termenii “curriculum” (singular) şi “curricula” (plural), care însemnau “alergare”, “cursă”, “drum”, “parcurgere”, “scurtă privire”, “în treacăt”. Referitor la utilizarea lui, în urma decantărilor şi a cristalizărilor realizate în timp s-au consacrat două accepţiuni:

- Accepţiunea tradiţională (vehiculată aproape exclusiv în întreaga lume, până la jumătatea secolului al XIX-lea), care considera că termenul este aproape sinonim cu cel de conţinut al învăţământului, respectiv cu documentele şcolare sau universitare oficiale care planificau conţinuturile instruirii (planuri de învăţământ şi programe).- Accepţiunea modernă, care îl consideră concept integrator, şi îl operaţionalizează abordând acţiunile educative în manieră globală, sistemică. Păstrează sensul de traiectorie intelectuală şi afectivă pe care şcoala o propune elevului, dar nu înţeleasă în sens tradiţional, ci ca o valorificare accentuată a potenţialităţilor elevului. Îl defineşte ca proiect pedagogic care articulează interdependenţele multiple stabilite între următoarele componente: obiectivele educaţionale (generale, cadru şi referinţă ale disciplinelor de studiu şi chiar obiectivele operaţionale şi cele de evaluare); conţinuturile instruirii vehiculate în vederea atingerii obiectivelor prestabilite (fixate în documentele şcolare/ universitare de tip reglator: planuri de învăţământ, programe, manuale, arii de studiu, arii tematice, subiecte punctuale etc.); strategiile de predare şi învăţare în şcoală şi în afara şcolii, corespunzătoare influenţelor educative de tip formal, nonformal şi informal; strategiile de evaluare a eficienţei activităţilor educative.

Considerăm că, termenul de curriculum se referă la oferta educaţională a şcolii şi reprezintă sistemul proceselor educaţionale şi al experienţelor de învăţare şi formare directe şi indirecte oferite educabililor şi trăite de aceştia în contexte formale, neformale şi chiar informale.

Situaţia de învăţare

Definim situaţia de învăţare ca fiind un element cheie al conceptului de curriculum, un context pedagogic configurat prin acţiunea următoarelor categorii principale de elemente:

- obiectivele de învăţare formulate operaţional (formulate explicit în cadrul educaţiei formale şi neformale/nonformale şi care, o dată atinse, conduc, prin integrare, la atingerea unor finalităţi educaţionale cu grad de generalitate mai mare; inexistente în cadrul educaţiei informale, care presupune demersuri neintenţionale ale educabilului);

- conţinuturile învăţării (propus intenţionat în contextele educaţionale formale şi neformale/nonformale şi existent în contextele educaţionale informale);

- sarcina de învăţare (formulată explicit în contextul educaţiei formale şi neformale/nonformale, de cele mai multe ori de către cadrul didactic, dar şi de către elevi; inexistentă în cadrul educaţiei informale în care influenţele educaţionale se produc în contextul situaţiilor de activitate cotidiană);

- metodologia de predare-învăţare (proiectată explicit în cadrul educaţiei formale şi neformale/nonformale şi configurată implicit în cadrul educaţiei informale, ca urmare a derulării specifice a activităţilor individuale cotidiene);

- metodologia de evaluare (proiectată explicit în cadrul educaţiei formale şi neformale/nonformale, ea vizând şi autoevaluarea realizată de educabili; de asemenea, pot fi realizate şi evaluări externe, de către instituţii şi persoane care nu au fost direct implicate în procesul didactic; în cadrul educaţiei informale, poate fi valorificată autoevaluarea realizată de cel educat sau pot fi realizate evaluări externe);

- resursele materiale ale mediului de instruire şi ale spaţiului de învăţare (selecţionate ştiinţific în contextele educaţionale formale şi neformale/nonformale şi neselecţionate, respectiv existente în contextele educaţionale informale);

- caracteristicile contextului comunicării (didactice) şi ale contextului relaţional (anticipate şi proiectate în cadrul educaţiei formale, care presupune realizarea comunicării didactice; existente graţie interacţiunilor pe care individul le stabileşte cu alte persoane în mediul social, cultural, economic etc.;

- resursele de timp (prefigurate prin proiectarea didactică în contextele educaţionale formale şi neformale/nonformale şi utilizate efectiv în contextele informale).

O situaţie de învăţare bine prefigurată şi construită din punct de vedere logic, psiho-pedagogic şi teleologic, axată pe finalităţile educaţionale urmărite, poate determina, la nivelul celui care învaţă, experienţe de învăţare şi formare pozitive, dezirabile.

Experienţa de învăţare şi formare reprezintă o componentă a structurii curriculum-ului, care se referă la modalitatea personalizată de interiorizare a situaţiei de învăţare, la trăirea personală generată de o situaţie de învăţare, trăire care se poate obiectiva în modificări ale structurilor cognitive, afective sau psihomotorii. Ea reprezintă mai mult decât o reacţie personală la o situaţie de învăţare; în faţa aceleiaşi situaţii de învăţare cei care învaţă au experienţe de învăţare diferite, configurate şi modelate de propriile trăsături de personalitate şi de propria subiectivitate. Din perspectivă pragmatică, principala provocare a curriculum-ului o reprezintă transpunerea, “traducerea” temelor de studiat în experienţe de învăţare şi formare relevante.

Tipologia Curriculumului operant în cadrul sistemului de învăţământ din România.

Tipologia Curriculumului operant în cadrul sistemului de învăţământ din România este următoarea:

  • curriculum-nucleu – care reprezintă aproximativ 65-70 % din Curriculum-ul Naţional;
  • curriculum la decizia şcolii – care reprezintă aproximativ 30-35 % din Curriculum-ul Naţional şi care poate reuni următoarele tipuri de curriculum, oferite în complementaritate cu curriculum-ul nucleu: curriculum extins; curriculum nucleu aprofundat; curriculum elaborat în şcoală.

Curriculum-ul nucleu reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, adică numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planurile de învăţământ româneşti, absolut necesare pentru toate şcolile şi pentru toţi elevii. Curriculum-ul nucleu reprezintă unicul sistem de referinţă pentru evaluările şi examinările externe din sistem, realizate la nivel naţional şi pentru elaborarea standardelor curriculare de performanţă. Existenţa curriculum-ului nucleu asigură egalitatea şanselor la educaţie în sistemul de învăţământ public, indiferent de regiunea ţării din care provin educabilii, de filieră sau de tipul de instituţie de învăţământ.

Curriculum-ul la decizia şcolii (CDS) asigură diferenţa de ore dintre curriculum-ul nucleu şi numărul minim (la disciplinele facultative, care nu au fost incluse în curriculum-ul nucleu) sau maxim de ore pe săptămână (la disciplinele obligatorii, care au fost incluse în curriculum-ul nucleu), pentru fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile-cadru de învăţământ (deci atât pentru disciplinele obligatorii, cât şi pentru cele facultative), pe ani de studiu.

Sumar

Prima temă a cursului clarifică aspecte legate de conceptualizarea curriculum-ului şi de structura sa componenţială.

Înţelegerea mecanismelor de acţiune a curriculum-ului, a avantajelor aplicării acestora în practica educaţională vă va sprijini în proiectarea secvenţială eficientă a unităţilor de învăţare şi a lecţiilor/activităţilor didactice la clasele la care veţi preda, la elevii cu deficienţe de auz.

 

4.2. Realizarea ofertei curriculare a şcolii
Cuvinte cheie: curriculum-ul la decizia şcolii, curriculum-ul extins, curriculum-ul nucleu aprofundat, curriculum-ul elaborat în şcoală, opţional.

Obiective:

1. să opereze corect cu conceptele noi ale CDŞ;

2. să proiecteze consultarea şi ofertarea pentru disciplinele opţionale din CDŞ;

3. să colaboreze cu părinţii şi comunitatea în scopul realizării unui autentic parteneriat în construirea CDŞ.

Caracterizarea CDŞ. Tipuri de CDŞ în învăţământul obligatoriu

Curriculum-ul la decizia şcolii cuprinde, marcate cu asterisc (*), teme care nu sunt obligatorii, în legătură cu care, instituţia de învăţământ decide oportunitatea studierii, în  funcţie de contextul educaţional concret: resurse implicate, posibilităţi concrete, nevoi educaţionale etc.

În mod complementar curriculum-ului nucleu, şcoala poate oferi următoarele tipuri de curriculum: curriculum extins, curriculum nucleu aprofundat şi curriculum elaborat în şcoală, urmărind să răspundă nevoilor educaţionale şi aşteptărilor elevilor şi să diferenţieze oferta educaţională.

Curriculum-ul extins (CE) are la bază, respectiv acoperă întreaga programă şcolară a disciplinei, respectiv atât elementele de conţinut obligatorii, cât şi cele facultative (deci şi temele marcate cu asterisc). Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină, se asigură prin îmbogăţirea ofertei de conţinuturi, situaţii de învăţare şi experienţe de învăţare prevăzute de curriculum-ul nucleu.

Curriculum-ul nucleu aprofundat (CAN) are la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele de conţinut obligatorii. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină obligatorie se asigură prin reluarea, expansiunea şi aprofundarea curriculum-ului nucleu, respectiv prin diversificarea activităţilor şi experienţelor de învăţare, până la acoperirea numărului maxim de ore pentru fiecare disciplină obligatorie.

Curriculum-ul elaborat în şcoală (CES) este acel tip de proiect pedagogic care conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ (eventual, avizate de Inspectoratele şcolare) sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister. Fiecare profesor are oportunitatea de a participa în mod direct la elaborarea curriculum-ului, funcţie de condiţiile concrete în care se va desfăşura activitatea didactică, de resursele umane şi materiale existente în şcoală, de situaţiile specifice ale şcolilor, de interesul elevilor, de opţiunea elevilor şi a familiilor acestora, de necesităţile comunităţii locale; practic, disciplinele opţionale reflectă nevoile educaţionale şi posibilităţile individuale de studiu, curriculum-ul individual, propriu elevului.

Disciplinele opţionale propun oferte educaţionale specifice şcolii, catedrelor şi profesorilor acesteia; opţionalele se pot proiecta în viziune monodisciplinară, respectiv la nivelul unei discipline, la nivelul unei arii curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare, sunt avizate în şcoală şi aprobate la nivelul Inspectoratelor Şcolare Judeţene.

Opţionalul la nivelul disciplinei constă într-un sistem de activităţi educaţionale propuse de către catedrele şcolii sau de către cadrele didactice şi presupune formularea unor obiective de referinţă/competenţe specifice care nu apar în programa şcolară a disciplinei, respectiv în curriculum-ul nucleu.

Opţionalul la nivelul ariei curriculare presupune operaţionalizarea unei teme care implică cel puţin două discipline dintr-o arie curriculară, astfel încât ele pot fi propuse de un cadru didactic sau de echipe de cadre didactice, care prelucrează şi articulează atent conţinuturile implicate. Valorificându-se, ca punct de plecare, obiectivele cadru/competenţele generale ale disciplinelor implicate, propunătorul/propunătorii acestor opţionale formulează obiective de referinţă/competenţe specifice din perspectiva problematicii opţionalului.

Opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare implică întrepătrunderea a cel puţin două discipline aparţinând unor arii curriculare diferite, astfel încât, informaţiile cu care operează elevii au caracter complex şi permit dobândirea de către aceştia a unor achiziţii cognitive înalte şi formarea unor competenţe complexe (spre exemplu, elevii devin apţi să realizeze evaluări, sinteze, generalizări, transferuri cognitive ş.a.m.d.).

Aplicaţii


1. Exemplificaţi denumiri de discipline opţionale la nivel disciplinar.
2. Exemplificaţi denumiri de discipline opţionale la nivelul ariei curriculare.
3. Exemplificaţi denumiri de discipline opţionale la nivelul mai multor arii curriculare.
Pentru fiecare disciplină se vor specifica şi competenţele vizate de studiul disciplinei respective.
Se vor realiza liste cu denumiri de discipline opţionale.

Obiectivele educaţionale/competenţele generale pe care le urmărim sunt complexe şi au caracter interdisciplinar sau transdisciplinar, datorită punerii în relaţie a unor conţinuturi aparţinând mai multor arii curriculare.

            Ştim deja, curriculum-ul elaborat în şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi examinărilor externe, naţionale. Nouă, cadrelor didactice, care elaborăm acest tip de curriculum, ne revine sarcina de a proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-educative, competenţele şi performanţele aşteptate de la elevi, precum şi probele de evaluare corespunzătoare, subordonate finalităţilor educaţionale propuse prin studiul disciplinei.

Conform legislaţiei în vigoare, în realizarea ofertei curriculare şcolile, mai ales cele pentru copii cu deficienţe de auz, trebuie să ţină seama de: resursele materiale ale şcolii, resursele umane ale şcolii, condiţiile concrete locale şi nevoile şi aptitudinile elevilor. Ultimul reper îl considerăm ca fiind fundamental pentru că CDŞ este o modalitate de individualizare a parcursului de pregătire al elevilor cu deficienţe de auz.

Aplicaţie


Propuneţi activităţi în realizarea unei analize de nevoi, în vederea elaborării unui opţional, pentru elevii cu deficienţe de auz.

Sumar

Tema propusă explicitează, în bună măsură, ipostaza “curriculum ca reprezentare”, prin operaţionalizarea principalelor topici circumscrise domeniilor curriculare, mai exact, tipurile de curriculum. Totodată, abordările teoretice realizate sunt întregite cu abordări pragmatice şi coroborate cu unele decizii de politică educaţională, care au marcat schimbări şi inovaţii promovate prin intermediul reformei curriculare realizate în învăţământul românesc, în ultimul deceniu.

Asigurarea, în mod real, a dimensiunii practice a temei presupune din partea cititorului integrarea în propriul sistem de valori profesionale a unor atitudini favorabile receptării şi valorizării schimbărilor şi inovaţiilor din învăţământul românesc, reformei educaţionale în general şi reformei de curriculum, în general, la elevi şi mai ales la elevii cu deficienţe de auz.

4.3. Proiectarea Curriculumului la decizia şcolii. Etapele proiectării Curriculumului la decizia şcolii
Cuvinte cheie: proces curricular, proiectarea curriculum-ului/proiectarea curriculară, elaborarea curriculum-ului, implementarea curriculum-ului, monitorizarea curriculum-ului, evaluarea curriculum-ului, reglarea şi optimizarea procesului curricular.

Obiective:

1. să utilizeze operaţional conceptele de: proiectarea curriculum-ului/proiectare curriculară, elaborarea curriculum-ului, implementarea curriculum-ului, monitorizarea curriculum-ului, evaluarea curriculum-ului, reglarea şi optimizarea procesului curricular;

2. să argumenteze ştiinţific necesitatea deplasării accentului de la curriculum-ul centrat pe materia de învăţat la curriculum-ul centrat pe elev;

3. să elaboreze programe de discipline care să ilustreze tipurile de CDŞ;

4. să proiecteze activităţile de învăţare pentru CDŞ.

Etapizarea procesului curricular (de proiectare şi implementare a curriculum-ului)

            Proiectarea curriculum-ului reprezintă o acţiune continuă, permanentă, care precede demersurile instructiv-educative, indiferent de dimensiunea, complexitatea sau durata acestora.

Din perspectivă pragmatică, la nivel individual, fiecare profesor realizează proiectarea didactică a activităţilor pe care le va organiza, ceea ce presupune stabilirea mentală şi, de preferat, obiectivată într-un instrument didactic scris (proiect de activitate didactică/lecţie) a paşilor care vor fi parcurşi, ţinându-se cont de condiţiile instruirii, de resursele existente etc.

            Practic, la nivelul micropedagogic, respectiv la nivel individual, curriculum-ul reprezintă un instrument de lucru, care trebuie să favorizeze, în principal:

-         organizarea unui proces instructiv-educativ care să aibă o bază referenţială precisă, conferită de sistemul de obiective cadru şi de referinţă sau competenţe generale şi competenţe specifice, precum şi de conţinuturile instructiv-educative;

-         realizarea unei instruiri care să îi ajute pe elevi să înţeleagă complex realitatea înconjurătoare;

-         realizarea unei instruiri diferenţiate, prin selectarea elementelor de conţinut, a activităţilor de învăţare, precum şi a parcursurilor individuale de instruire;

-         deplasarea semnificativă de accent din zona conţinuturilor (supralicitate până în prezent) în direcţia construirii competenţelor asumate;

-         asigurarea apropierii şi articulării cât mai puternice şi, în acelaşi timp, fireşti, între logica ştiinţelor, logica pedagogică şi didactică a predării disciplinelor de studiu şi logica internă a învăţării acestora, vizându-se dimensiunea aplicativă a procesului curricular;

-         manifestarea creativităţii didactice a profesorului şi adecvarea demersurilor didactice la particularităţile elevilor.

            Considerăm că etapele esenţiale ale procesului curricular sunt implicate în mod egal şi converg către “transformare” sau dezvoltare şi autodezvoltare. Proiectarea curriculum-ului poate fi interpretată, mai mult ca o proiectare a experienţei asimilate de elev din cadrul, mai larg, al experienţei de învăţare oferite de şcoală.

            Înţelegem, firesc, că principalele etape ale demersului curricular parcurse în realizarea design-ului curricular şi în implementarea şi evaluarea curriculum-ului, sunt complementare, ele asigurându-i procesualitatea ciclică necesară şi evoluţia în spirală ascendentă spre atingerea finalităţilor educaţionale propuse:

            A. Elaborarea/proiectarea curriculum-ului

                        A.1. Analiza finalităţilor educaţionale, a competenţelor generale şi specifice vizate şi a nevoilor educaţionale ale educabililor;

                        A.2. Stabilirea obiectivelor curriculare;

                        A.3. Selectarea disciplinelor de studiu/conţinuturilor;

                        A.4. Organizarea conţinuturilor/temelor;

                        A.5. Design-ul şi structurarea situaţiilor de învăţare, prefigurarea şi articularea experienţelor de învăţare.

            B. Implementarea curriculum-ului (Organizarea situaţiilor de învăţare şi inducerea/ generarea experienţelor de învăţare)

            C. Evaluarea curriculum-ului (a pertinenţei, eficienţei şi valorii sale educative)

                        C.1. Stabilirea scopului, a strategiilor, a criteriilor şi procedurilor de evaluare;

                        C.2. Realizarea evaluării didactice secvenţiale şi finale.

            D. Reglarea şi ameliorarea/ optimizarea procesului curricular.

A. Elaborarea/proiectarea curriculum-ului

A.1. Analiza finalităţilor educaţionale, a competenţelor generale şi specifice vizateşi a nevoilor educaţionale ale educaţilor

            În momentul în care proiectăm curriculum avem drept punct de pornire identificarea şi analiza finalităţilor educaţionale, respectiv a marilor orientări filosofice, morale, etice, ideologice, de care urmează să ţină cont sistemul educativ. Cuprinzând sisteme de valori identificate şi vehiculate la nivelul societăţii, acestea oferă sistemului educativ axe/linii directoare, îi asigură acestuia coerenţa şi dau sens acţiunilor educaţionale.

În ceea ce priveşte nivelul sistemului de învăţământ, finalităţile generale actuale relevă preocuparea pentru formarea intelectuală (teoretizare, conceptualizare, abstractizare) şi, totodată, pentru formarea abilităţilor şi competenţelor practice şi pentru promovarea multidisciplinarităţii, a interdisciplinarităţii şi transdisciplinarităţii, în vederea asigurării caracterului operaţional şi funcţional al achiziţiilor.

Analiza nevoilor educaţionale presupune, din partea noastră identificarea, deopotrivă, a trebuinţelor şi aşteptărilor obiective (derivate din analiza situaţiei-ţintă în care se va derula acţiunea educaţională, ele putând fi stabilite şi în absenţa subiecţilor educaţiei) şi subiective (exprimate chiar de către elevi/subiecţii educaţiei).

Este necesar ca, în cazul deficienţilor de auz aceştia să fie educaţi în vederea autocunoaşterii, autochestionării şi identificării propriilor trebuinţe educaţionale şi transformării acestora în obiective, pe baza unui schimb de informaţii în legătură cu rolurile asumate şi cu aşteptările fiecărei părţi implicate în procesul curricular.

A.2. Stabilirea obiectivelor curriculare

            Ştim deja, că obiectivele curriculare se stabilesc în funcţie de rolul educaţiei, care, în viziunea lui Jacques Delors (2000) constă în contribuţia la încurajarea indivizilor să acţioneze în concordanţă cu tradiţiile şi convingerile lor, dar în acelaşi timp să respecte pluralismul, să-şi dezvolte mintea şi spiritul la nivel de universalitate şi să reuşească transcenderea propriilor limite.

A.3. Selectarea disciplinelor de studiu/ conţinuturilor

            În acţiunile de selectare a conţinuturilor, vom ţine seama de faptul că, de maximă importanţă este calitatea, operaţionalitatea şi funcţionalitatea achiziţiilor dobândite, a cunoştinţelor asimilate şi a competenţelor formate. De asemenea, este foarte important să se achiziţioneze instrumentele cognitive necesare documentării şi informării, utilizării şi procesării informaţiei. Altfel spus, este necesară valorificarea conţinuturilor nu ca scop în sine, ci ca mijloc pentru formarea intelectuală a elevilor, deplasarea accentului de la curriculum-ul centrat pe materia de învăţat la curriculum-ul centrat pe elev, în concordanţă cu evoluţiile din planul pedagogiei, al psihologiei şi al altor domenii de cunoaştere.

            După etapa de selectare a disciplinelor/conţinuturilor, urmează operaţia de consemnare a lor în planurile de învăţământ/programele educaţionale, după criterii logico-ştiinţifice, pedagogice şi psihologice.

A.4. Organizarea conţinuturilor/temelor

            În interiorul disciplinelor de studiu selectate vom realiza o organizare a conţinuturilor şi o programare a lor, în concordanţă cu finalităţile educaţionale urmărite şi punând accent pe flexibilitatea, accesibilitatea şi adaptabilitatea conţinuturilor, pe valorificarea valenţelor lor formative şi informative (se realizează programele şcolare sau universitare).

A.5. Design-ul şi structurarea situaţiilor de învăţare, prefigurarea şi articularea experienţelor de învăţare

            Prin curriculum, respectiv prin intermediul unor programe concrete de studiu, proiectate pentru specializări, discipline, activităţi didactice, ore de curs vom structura şi vom propune situaţii de învăţare, susceptibile de a genera experienţele de învăţare pozitive, dezirabile, constructive. Dacă profilul psihologic al elevilor şi mai ales al elevilor cu deficienţe de auz este foarte diferit, se pot concepe trasee curriculare alternative şi se poate asigura flexibilitate în parcurgerea acestora.

            În structurarea situaţiilor de învăţare şi în anticiparea experienţelor de învăţare (acestea se îmbină dată fiind complementaritatea dintre educaţia formală, cea nonformală şi cea informală), vizăm următoarele:

-   formularea obiectivelor educaţionale sau chiar operaţionale;

-   stabilirea tipului de experienţă de învăţare dezirabilă (activă; interactivă; creatoare; euristică; problematizantă; experimentală etc.);

-   stabilirea formei de organizare a activităţii;

-   realizarea transpoziţiei didactice a conţinuturilor;

-   stabilirea unei metodologii didactice adecvate;

-   stabilirea sistemului mijloacelor de învăţământ, elaborarea/ adaptarea materialelor didactice;

-   stabilirea formei de organizare a activităţii elevilor;

-   imaginarea activităţilor desfăşurate de profesor şi a activităţilor centrate pe elev, a responsabilităţilor şi competenţelor lor;

-   imaginarea strategiei de evaluare a programului educativ.

Primul pas pe care îl avem în vedere în proiectarea curriculumului este realizarea programei şcolare.

Programele şcolare sunt documente curriculare oficiale care redau sintetic conţinuturile învăţământului, pe discipline şi pe ani şcolari, respectiv descriu oferta educaţională a unei anumite discipline, pentru fiecare an de studiu, pentru un parcurs şcolar determinat.

            Este cunoscut faptul că programele şcolare se află într-o strânsă relaţie cu planurile-cadru de învăţământ, relaţie care se constituie în premisa esenţială a realizării unei proiectări didactice eficiente.

Actualele programe şcolare pentru învăţământul preuniversitar sunt unice pe plan naţional şi sunt elaborate la nivelul departamentelor din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi valorizează paradigma competenţei, fiind centrate pe competenţe educaţionale, astfel încât să plaseze accentul pe activitatea de învăţare şi formare a elevului:

-       Cele pentru clasele I-VIII operează cu obiective cadru şi de referinţă care “sunt centrate pe formare de capacităţi/competenţe” (Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Curriculum, 1999, p.53), exemple de activităţi de învăţare, conţinuturi şi standarde curriculare de performanţă.

            Noile programe şcolare sunt concepute ca instrumente didactice care descriu condiţiile învăţării, precum şi criteriile dezirabile pentru asigurarea reuşitei învăţării, condiţii exprimate în termeni de obiective, conţinuturi, activităţi de învăţare şi standarde curriculare de performanţă, în acord cu concepţia pedagogică generală, care configurează procesul instructiv-educativ.

            Descrierea ofertei educaţionale a disciplinei este realizată prin prezentarea unui ansamblu de elemente componente, elaborate în cadrul unei paradigme a disciplinei respective. În principal, programa şcolară a unei discipline poate reuni şi articula următoarele elemente: o prezentare a disciplinei, obiectivele urmărite (respectiv obiectivele cadru şi cele de referinţă), conţinuturile învăţării (structurate tematic), exemple de activităţi de învăţare, alocarea orientativă a numărului de ore pe teme, indicaţii metodice cu privire la realizarea predării, învăţării şi evaluării, sugestii metodologice, sugestii pentru evaluare, inventare de atitudini şi valori, standarde curriculare de performanţă.

Nota de prezentare descrie problematica obiectului de studiu respectiv şi oferă o prezentare a disciplinei care permite construirea unei imagini de ansamblu asupra programei, cuprinzând:

- elementele-ancoră care au stat la baza elaborării programei, descrierea parcursului disciplinelor, argumentarea structurii didactice adoptate, sinteza recomandărilor semnificative, dominantele curriculum-ului şi argumentarea structurii didactice adoptate;

- denumirile disciplinelor studiate şi repartizarea lor pe clase, cu specificarea numărului de ore pe săptămână;

- consideraţii referitoare la finalităţile generale urmărite, la tipurile de competenţe vizate.

Obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă (pentru clasele I-VIII)

Obiectivele cadru sunt finalităţi educaţionale cu grad ridicat de generalitate şi de complexitate, care se referă la formarea unor competenţe şi atitudini specifice disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studii; ele se stabilesc în mod unic, la nivel naţional şi sunt cuprinse în programele şcolare pentru clasele I-VIII (inclusiv la această clasă).

Obiectivele cadru conţin finalităţi educaţionale relevante, care definesc achiziţiile care se pot interioriza de către educabili prin studiul disciplinei respective, în comun cu celelalte discipline de învăţământ din aria curriculară respectivă  (D. Ungureanu, 1999). Altfel spus, obiectivele cadru au o structură comună pentru toate disciplinele care aparţin aceleiaşi arii curriculare şi au rolul de a asigura coerenţa în cadrul acesteia.

Din obiectivele cadru derivă obiectivele de referinţă, care se stabilesc în mod unic, la nivel naţional. Acestea cuprind rezultate aşteptate ale învăţării pentru fiecare an de studiu şi ele:

-          oferă imaginea dezvoltării progresive în achiziţii, de la un an de studiu la altul;

-          creează premisele pentru centrarea actului didactic pe aspectele formative ale învăţării;

-          oferă o hartă a evoluţiei, urmăresc progresia în achiziţia de competenţe, capacităţi şi cunoştinţe specifice disciplinei.

Conţinuturile – care pot fi valorificate, ca autentice instrumente, pentru atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă şi a competenţelor generale şi specifice solicitate prin curriculum. Unităţile de conţinut sunt structurate şi organizate fie tematic (în jurul unor teme), fie în conformitate cu domeniile constitutive ale diverselor obiecte de studiu.

Exemplele de activităţi de învăţare sunt enunţate corelativ cu tematicile abordate pentru a sprijini atingerea finalităţilor educaţionale propuse şi au un rol important în orientarea demersurilor didactice spre centrarea acestora pe elev. Pentru fiecare obiectiv de referinţă, programa propune cel puţin un exemplu de activitate de învăţare.

Seturile de activităţi de învăţare sugerează posibile modalităţi concrete şi diverse de organizare a activităţii educaţionale. În condiţiile practicării unui învăţământ centrat pe elev, ele sunt construite astfel încât să valorifice experienţa cognitivă a acestuia, să îl sprijine constructiv în activitatea de cunoaştere şi să permită valorificarea unor strategii didactice adecvate în contexte variate de învăţare.

Sugestiile metodologice sunt concepute ca sprijin pentru realizarea demersurilor didactice şi se referă, în principal, la:

- desfăşurarea proceselor formative de predare, învăţare şi evaluare;

- organizarea activităţilor de învăţare şi a situaţiilor de învăţare;

- construirea şi utilizarea strategiilor de instruire şi învăţare;

- alegerea şi utilizarea metodelor de învăţământ;

- necesitatea asigurării conexiunilor conceptuale şi metodologice;

- asigurarea potenţialului educativ al disciplinei;

- asigurarea unei comunicări didactice eficiente, asigurarea unui mediu de învăţarestimulativ, care să promoveze învăţarea activă, atitudinea pozitivă şi responsabilă faţă decunoaştere;

- selectarea şi valorificarea resurselor materiale necesare;

- manifestarea flexibilităţii în gândire şi a creativităţii cadrului didactic.

Valorile şi atitudinile sunt inventare/seturi de finalităţi de ordin general, care nu pot fi exprimate în termeni de acţiuni sau comportamente observabile şi uşor evaluabile, la a căror dezvoltare contribuie disciplinele studiate. Sistemul/setul de valori şi atitudini propriu unui obiect de studiu este determinant pentru formularea obiectivelor cadru şi de referinţă, respectiv a competenţelor generale şi a celor specifice.

Standardele curriculare de performanţă – reprezintă un sistem de referinţă comun şi echivalent la sfârşitul unei trepte de şcolaritate, care permite evidenţierea progresului realizat de elevi de la o treaptă de şcolaritate la alta (sunt standarde naţionale). Ele sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţare, specificări de performanţă, enunţuri sintetice care indică gradul în care sunt atinse obiectivele curriculare, sunt însuşite cunoştinţele, sunt formate capacităţile, competenţele şi comportamentele stabilite prin curriculum.

Caracteristicile standardelor curriculare de performanţă – repere de evaluare ce vizează cunoştinţele, competenţele şi atitudinile aşteptate de la elevi, ca urmare a parcurgerii curriculum-ului sunt următoarele:

-          asigură conexiunile necesare între curriculum şi evaluare;

-          îşi propun să motiveze elevii pentru învăţarea activă;

-          permit evidenţierea progresului elevului de la o treaptă de şcolarizare la alta, constituind un sistem de referinţă comun şi echivalent pentru toţi elevii, vizând sfârşitul treptei/ perioadei de şcolaritate respective;

-          se elaborează în funcţie de finalităţile educaţionale ale treptei de şcolaritate şi ale ciclului de şcolaritate, de obiectivele cadru şi de referinţă, de particularităţile psihologice ale elevilor şi de alţi factori.

Aplicaţie


Propuneţi soluţii pentru ca programele utilizate în învăţământul preuniversitar la elevii cu deficienţe de auz (cele ale disciplinelor obligatorii şi ale celor opţionale) să devină mai flexibile şi mai adaptate la circumstanţele învăţării, la nevoile şi posibilităţile concrete ale elevilor respectivi.

Programele şcolare ale disciplinelor opţionale la elevii cu deficienţe de auz se alcătuiesc în acord cu structurarea programelor disciplinelor obligatorii (de trunchi comun), după modele de proiectare personalizate.

            Argumentul reuneşte consideraţii referitoare la necesitatea, utilitatea şi relevanţa opţionalului propus la elevii cu deficienţe de auz, din perspectiva unor finalităţi educaţionale generale, a nevoilor educaţionale ale elevilor, ale comunităţii locale etc.

            Obiectivele de referinţă/Competenţele specifice se pot referi inclusiv la atitudinile vizate la elevii cu deficienţe de auz şi se formulează după modelul celor din programele naţionale elaborate pentru disciplinele obligatorii (din trunchiul comun), însă nu vor fi reluări ale acestora.

            Dacă opţionalul pe care îl propunem este prevăzut pentru un nivel de şcolaritate sau pentru un ciclu curricular, se vor formula şi obiective cadru/competenţe generale din care se vor deduce obiectivele de referinţă/competenţele specifice pentru fiecare an de studiu, evidenţiindu-se progresia achiziţiilor la elevii cu deficienţe de auz.

            Rubricile “Lista de conţinuturi” şi “Conţinuturi” cuprind unităţile şi subunităţile de conţinut care vor servi ca vehicule pentru formarea capacităţilor vizate prin obiective şi a competenţelor urmărite. La fel ca şi în cazul programelor disciplinelor obligatorii, sistemul informaţiilor vehiculate în cadrul opţionalului la elevii cu deficienţe de auz nu vor fi considerate scop în sine, ci mijloace pentru formarea elevilor, ele intrând în combinaţie atât între ele, cât şi cu cele însuşite anterior, structurându-se şi restructurându-se permanent.

            Rubrica “Valori şi stitudini” cuprinde setul de valori şi atitudini care se preconizează a fi formate pe durata parcurgerii opţionalului la elevii cu deficienţe de auz.

            Sugestiile metodologice includ referiri la sistemele metodologice utilizate preponderent pentru construirea situaţiilor de învăţare şi pentru facilitarea activităţilor de învăţare, precum şi la sistemul mijloacelor de învăţământ utilizate pentru elevii cu deficienţe de auz.

            Modalităţile de evaluare cuprind precizări referitoare la tipurile de probe de evaluare care se vor utiliza în cadrul opţionalului (nu se vor include probele efective): probe de evaluare scrise, probe de evaluare practice, referate, proiecte, portofolii etc. specifice pentru elevii cu deficienţe de auz.

Prezentarea unor modele de structurare a programei opţionalului la nivelul disciplinei, la nivelul ariei curriculare, la nivelul mai multor arii curriculare, pentru diferite niveluri de şcolarizare, la elevii cu deficienţe de auz.

Model de structurare a programei opţionalului la nivelul disciplinei (pentru clasele I-VIII)

Denumirea opţionalului:

Tipul opţionalului:

Clasa:

Profilul clasei:

Durata:

Număr de ore/ săptămână:

Profesor:

Instituţia de învăţământ:

 Argument
 Obiective cadru
 Obiective de referinţă  Activităţi de învăţare
1  
2  
3  
 
 Lista de conţinuturi
 Modalităţi de evaluare
 Bibliografie

Model de structurare a programei opţionalului la nivelul ariei curriculare (pentru clasele I-VIII)

Denumirea opţionalului:

Tipul opţionalului:

Clasa:

Profilul clasei:

Durata:

Număr de ore/ săptămână:

Profesor:

Instituţia de învăţământ:

 Argument
 Obiective pe arie curriculară
 Obiective cadru
 Obiective de   referinţă  Activităţi de învăţare
1  
2  
3  
 
 Lista de conţinuturi
 Modalităţi de evaluare
 Bibliografie

Model de structurare a programei opţionalului la nivelul mai multor arii curriculare (pentru clasele I-VIII)

Denumirea opţionalului:

Tipul opţionalului:

Clasa:

Profilul clasei:

Durata:

Număr de ore/ săptămână:

Profesor:

Instituţia de învăţământ:

 Argument
 Obiective interdisciplinare sau   transdisciplinare
 Obiective cadru ale disciplinelor   implicate
 Obiective de   referinţă  Activităţi de învăţare
1  
2  
3  
 
 Lista de conţinuturi
 Modalităţi de evaluare
 Bibliografie

Aplicaţii


Alegeţi un model de programă de opţional pentru elevii cu deficienţe de auz.
1. Completaţi prima parte a programei respectiv: argumentarea opţionalului.
2. Formulaţi competenţele generale şi specifice, pentru opţionalul propus.
3. Formulaţi valori şi atitudini promovate.
4. Formulaţi sugestii metodologice, modalităţi de evaluare.

Instrumentele care sprijină parcurgerea programei şcolare la disciplinele opţionale, pentru elevii cu deficienţe de auz, sunt:

- Planificarea calendaristică

- Proiectarea secvenţială pe unităţi de învăţare

Sumar

          Lecturarea atentă, dar mai ales înţelegerea informaţiilor oferite prin intermediul acestei teme vă vor conduce spre formarea şi dezvoltarea unor competenţe specifice de integrare şi realizare în practica şcolară a unor demersuri de proiectare, aplicare, monitorizare şi optimizare a curriculum-ului şcolar modern, capabil să asigure eficientizarea şi personalizarea procesului didactic la elevii cu deficienţe de auz.

4.4. Implementarea CDŞ
Cuvinte cheie: proces curricular, proiectarea curriculum-ului/proiectarea curriculară, elaborarea curriculum-ului, implementarea curriculum-ului, monitorizarea curriculum-ului, evaluarea curriculum-ului, reglarea şi optimizarea procesului curricular.

Obiective:

1. să explice semnificaţiile şi importanţa principalelor etape ale procesului curricular, precum şi complementaritatea dintre ele;

2. să aplice în practica educaţională curriculum-ul centrat pe elev şi să formuleze reflecţii personale legate de acest demers;

3. să aplice în practica educaţională modelul de proiectare curriculară bazat pe competenţe şi să expliciteze sistemul de competenţe vizate.

Implementarea curriculum-ului (Organizarea situaţiilor de învăţare şi inducerea/generarea experienţelor de învăţare)

            Implementarea curriculumului presupune aplicarea în practică a programului educativ, respectiv organizarea şi realizarea situaţilor de învăţare şi a activităţilor de învăţare, într-o modalitate flexibilă, creatoare, valorificând resursele anticipate. Considerăm importante: raportarea permanentă la obiectivele urmărite, conceperea de sarcini de lucru după criterii ştiinţifice, monitorizarea permanentă a procesului educaţional şi obţinerea de feed-back continuu – formativ şi sumativ.

            Monitorizarea procesului curricular poate îmbrăca următoarele forme:

  • monitorizarea formativă – care este axată pe elevi şi care îşi propune sprijinirea acestora în activitatea de învăţare şi de formare;
  • monitorizarea randamentului şcolar – care presupune aplicarea de probe de evaluare, în scopul stabilirii nivelului de pregătire al elevilor;
  • monitorizarea administrativă – care se referă la urmărirea respectării reglementărilor legale şi a celor curriculare.

Aplicaţii


1. Anticipaţi dificultăţile cu care vă veţi confrunta în implementarea opţionalului ţinând cont de faptul că veţi lucra cu elevi cu deficienţe de auz.
2. Propuneţi modalităţi de depăşire a acestor dificultăţi.

Sumar

         Realizarea unei analize reflexive, critice, pertinente privind abordarea procesului de proiectare şi implementare a Curriculum-ului la Decizia Şcolii, în învăţământul preuniversitar, la elevii cu deficienţe de auz, precum şi modul în care acesta este reflectat de literatura de specialitate, vă va permite formularea unor judecăţi de valoare proprii privind problematica amintită.

 

4.5. Evaluarea la disciplinele opţionale
Cuvinte cheie: evaluare scrisă, evaluare practică, probe de evaluare, proiectul, portofoliul, criterii de evaluare, etc.

Obiective:

1. să selecteze formele de evaluare potrivite pentru diferite tipuri de discipline opţionale;

2. să acţioneze ca moderatori şi facilitatori ai activităţilor de proiect derulate în clasă;

3. să analizeze calitatea unei programe de disciplină opţională utilizând anumite criterii.

Metode de evaluare

Considerăm că semnificaţia cuprinzătoare a evaluării este aceea de act psihopedagogic complex de stabilire a relevanţei şi a valorii unor prestaţii, performanţe, comportamente, procese etc., prin raportarea acestora la un sistem de indicatori de performanţă, respectiv criterii şi standarde prestabilite.

Scopul major al evaluării didactice îl constituie susţinerea şi sprijinirea activităţii de învăţare a elevilor, a progresiei învăţării şi cunoaşterii realizate de aceştia.

Metodele de evaluare sunt căi, instrumente, modalităţi de acţiune, prin intermediul cărora, evaluatorul obţine informaţii în legătură cu randamentul şcolar al elevilor, cu performanţele acestora, cu nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a abilităţilor etc., prin raportare la obiectivele propuse şi la conţinuturile ştiinţifice. Metodele de evaluare îi oferă celui evaluat posibilitatea de a-şi demonstra nivelul performanţelor şi calitatea prestaţiei, în termeni de proces şi de produs.

            Probele de evaluare/instrumentele de evaluare sunt grupaje de itemi (pedagogici) proiectate, administrate/comunicate şi corectate de către profesor; ele sunt stabilite în funcţie de conţinuturile de învăţat şi de obiectivele propuse în probleme, în sarcini de lucru cu caracter teoretic, practic sau teoretico-practic.

            Diferitele tipuri de probe de evaluare (scrise, practice) interferează şi se combină între ele, funcţie de configuraţia situaţiei evaluative. Planificarea probelor de evaluare trebuie să se încadreze în regimul raţional de efort, să evite solicitarea/supraîncărcarea elevilor, să asigure timpul necesar de pregătire şi elaborare a răspunsului, să nu “vâneze” situaţii critice pentru elevi, ci, dimpotrivă să îi influenţeze formativ, să le ofere acestora prilejul să se realizeze pe măsura capacităţilor proprii. De asemenea, în elaborarea probelor de evaluare se va avea în vedere cerinţa ca, în formularea răspunsurilor, elevilor să nu li se solicite simpla reproducere din memorie a conţinuturilor. Este indicat să se propună teme care să pretindă o selecţie şi o prelucrare a materialului învăţat, o resemnificare a acestuia, precum şi abilităţi de utilizare şi aplicare în practică a acestuia, în contexte asemănătoare sau diferite, prin antrenarea operaţiilor gândirii, a inventivităţii şi creativităţii proprii.

            Întrucât orice proces de instruire şi educaţie urmăreşte formarea şi dezvoltarea anumitor comportamente şi competenţe la elevi, prefigurate în obiectivele operaţionale stabilite în prealabil, este firesc ca aceleaşi obiective să stea la baza evaluării didactice. De aceea, între probele de evaluare şi obiectivele operaţionale există o corelaţie foarte strânsă, în sensul că probele de evaluare sunt construite prin raportare directă la obiectivele operaţionale.

Evaluarea scrisă la elevii cu deficienţe de auz se realizează cu ajutorul probelor scrise de evaluare, care le solicită elevilor elaborarea, exprimarea în scris a ideilor şi tratarea sarcinilor de lucru în scris.

            Există patru forme mai răspândite de evaluare scrisă: verificarea curentă, realizată prin probe scrise curente (lucrări de control), lucrările scrise semestriale anunţate (tezele), testele şi testele docimologice.

Probele scrise curente durează 20-30 de minute şi se administrează fără ca elevii cu deficienţe de auz să fie avertizaţi, ele urmărind verificarea cunoştinţelor din lecţia de zi, măsura în care fac faţă unui control inopinant, conştiinciozitatea cu care se pregătesc, precum şi abilităţile de a formula, într-un timp relativ scurt, răspunsuri articulate la întrebări precise. Asemenea lucrări scrise se pot da de 2-3 ori pe semestru, la clasele mari frecvenţa lor fiind mai redusă.

Tezele semestriale durează o oră sau două şi acoperă o anumită parte a materiei predate; ele sunt anunţate, eventual pregătite, în cadrul unor lecţii recapitulative. Prin administrarea tezelor se urmăreşte stabilirea volumului materiei stăpânite de elevi, întinderea materiei pe care o stăpânesc elevii cu deficienţe de auz, capacitatea lor de a selecta şi sistematiza ceea ce este esenţial dintr-un volum mai mare de cunoştinţe învăţate, capacitatea de a operaţionaliza cunoştinţele şi de a le aplica în rezolvări de exerciţii şi probleme.

Evaluarea cu ajutorul testelor reprezintă o formă de evaluare scrisă modernă, datorită rapidităţii în aplicare, a exactităţii/preciziei în măsurare. Testul constituie un instrument de evaluare scrisă cu structură, calităţi şi însuşiri/atribute specifice, dintre care amintim:

  • este un instrument complex, care, prin itemii pe care îi conţine, poate acoperi o arie mare de conţinuturi predate şi, în consecinţă, poate verifica atingerea unui număr mare de obiective ale actului didactic;
  • oferă posibilitatea măsurării mai exacte, mai obiective a performanţelor elevilor în comparaţie cu alte probe de evaluare, de unde şi răspândirea mare a testelor în practica evaluativă;
  • poate poseda însuşiri ale investigaţiei experimentale, ceea ce îi conferă o mai mare precizie;
  • asigură condiţii identice de evaluare pentru cei evaluaţi, ceea ce permite evidenţierea şi evaluarea diferenţelor individuale dintre aceştia;
  • operează cu bareme de prelucrare şi interpretare a răspunsurilor, clare şi operaţionale;
  • oferă posibilitatea comparării facile a rezultatelor obţinute de cei evaluaţi la teste identice (repetate) sau diferite.

Evaluarea practică presupune utilizarea de probe practice de evaluare şi ocupă un loc însemnat în verificarea abilităţilor, priceperilor şi deprinderilor formate în cadrul activităţilor aplicative, a lucrărilor experimentale, de laborator, al unor discipline şcolare sau teme care implică realizarea de activităţi practice (desen, abilităţi practice, muzică, educaţie fizică).

            Formarea şi exersarea unor abilităţi practice se subordonează unor finalităţi educaţionale bine delimitate. Spre exemplu, în proiectele elaborate de elevii cu deficienţe de auz, acţiunile şi operaţiile prezentate vizează elaborarea unor produse care prezintă anumite întrebuinţări practice. În consecinţă, aceste produse trebuie să respecte anumite standarde, anumiţi indicatori şi anumite cerinţe referitoare la forma lor, la dimensiuni, la calitatea suprafeţelor, la funcţionalitate, la aspect, ş.a.m.d. Aspectele vulnerabile şi defectele produselor, abaterile lor de la standardele de calitate oferă informaţii despre lacunele şi deficienţele abilităţilor practice pe care le deţin elevii. Valorificând aceste informaţii şi constatări, profesorul proiectează strategiile de reglare a instruirii şi măsurile corective necesare, astfel încât să facă posibilă atingerea obiectivelor operaţionale urmărite.

Proiectul reprezintă o lucrare scrisă, care are la bază o cercetare teoretică sau teoretico-practică amplă şi de durată. Realizarea unui proiect începe în clasă, prin definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru, eventual şi prin începerea rezolvării acesteia şi se continuă pe o perioadă de câteva zile sau săptămâni, în care elevul are consultări cu profesorul. După finalizarea proiectului, acesta este prezentat de către autor/autori în clasă, în faţa colegilor, evidenţiindu-se rezultatele obţinute şi, dacă este cazul, produsul realizat.

            Proiectele pot fi evaluate fie analitic, pe baza unor criterii bine definite, fie în manieră holistică, pe baza unor criterii clare, care pot fi negociate cu elevii, astfel încât să valorizeze, să cuantifice şi să măsoare obiectiv eforturile depuse de elevi. Practic, opţiunea pentru stabilirea (în manieră flexibilă) a criteriilor de evaluare a unui proiect şi pentru explicitarea lor, îi aparţine profesorului, care are în vedere nivelul de generalitate în care intenţionează să îşi înscrie demersul evaluativ, de natura disciplinei şi a temei abordate, de caracteristicile situaţiei evaluative, ale conţinutului evaluat, ale clasei de elevi ş.a.m.d

Portofoliul – ca metodă de evaluare longitudinală a elevilor cu deficienţe de auz conţine o colecţie de informaţii referitoare la rezultatele sale şcolare şi la produsele activităţii sale: probe de evaluare scrise, orale şi practice; lucrări scrise; notiţele din clasă; rapoarte ale unor investigaţii; teme scrise efectuate acasă; chestionare; teste; fişe de activitate practică; referate, postere, CD-uri, casete video ş.a.m.d.

De asemenea, portofoliul include informaţii obţinute în urma autoevaluării propriei prestaţii şcolare a elevilor, reflecţii ale acestora, remarci ale părinţilor. Elementul esenţial al acestei metode este implicarea activă a elevului în crearea, colectarea şi selectarea produselor care răspund scopului portofoliului. Acest fapt conferă portofoliului o importantă valoare instructivă, pe lângă valenţa sa evaluativă; elevii se cunosc şi învaţă despre ei înşişi în procesul întocmirii portofoliului şi în reflecţiile asupra produselor propriei învăţări, iar profesorii pot afla o serie de aspecte relevante pentru evoluţia copiilor, care, altfel, ar fi fost trecute cu vederea: (percepţia lor asupra rezultatelor proprii, asupra punctelor reuşite şi a celor vulnerabile; detalii asupra modului de raportare al elevilor la sarcinile de învăţare, trăirile şi aşteptările legate de performanţa lor; obiectivele, acţiunile, strategiile şi planurile lor de viitor etc.).

            Există mai multe modalităţi de evaluare a portofoliilor elevilor cu deficienţe de auz, care pot fi valorificate individual sau combinat (spre exemplu, putem evalua atât nivelul calitativ atins, cât şi dezvoltarea pe parcursul perioadei respective). Astfel, putem recurge la:

  • evaluarea analitică, a fiecărui element în parte, utilizând metodele obişnuite de evaluare;
  • evaluarea globală, holistică, bazată pe criterii generale, cu ajutorul cărora se stabileşte nivelul de competenţă al elevului, prin raportarea produselor sale la scopul propus;
  • evaluarea progresului şcolar înregistrat pe parcursul colectării produselor.

Pentru ca un portofoliu să fie eficient, este esenţială reunirea următoarelor elemente esenţiale:

  • existenţa unui număr redus de piese (6, 8 până la 12); dacă portofoliul conţine un număr foarte mare de piese este îngreunată discriminarea produselor relevante de cele nerelevante;
  • stabilirea corectă şi interiorizarea de către elevi a scopului pe care îl are alcătuirea portofoliului;
  • valorificarea reflecţiilor personale realizate de elevi în legătură cu produsele incluse în portofoliu şi care pot organiza întreaga informaţie conţinută în portofoliu.

            Scopurile care stau la baza realizării portofoliilor sunt multiple: crearea de colecţii de produse personale relevante; realizarea de colecţii de produse care să ateste pregătirea elevilor pentru trecerea la un nivel de instruire superior; evidenţierea şi demonstrarea procesualităţii formării şi dezvoltării unor capacităţi sau competenţe (spre exemplu, capacitatea de redare grafică a literelor, competenţa de exprimare logică în scris); furnizarea de informaţii utile pentru evaluarea întregii clase ş.a.m.d.

Aplicaţii


1. Identificaţi sistemul metodelor de evaluare scrisă, practică, şi formele alternative de evaluare pentru elevii cu deficienţe de auz, în cadrul opţionalului propus.
2. Este portofoliul o metodă obiectivă de măsurare a randamentului şcolar pentru elevii cu deficienţe de auz, în cadrul opţionalului propus?
3. Indicaţi produsele pe care ar trebui să le deţină portofoliul, pentru elevii cu deficienţe de auz, în cadrul opţionalului propus.

Evaluarea curriculum-ului (a pertinenţei, eficienţei şi valorii sale educative) reprezintă o etapă care, în mod obligatoriu, trebuie integrată în demersul de proiectare a curriculum-ului şi, în nici un caz, separată de acesta. Este necesar ca evaluarea să fie atent proiectată şi să aibă la bază o reflecţie cuprinzătoare asupra procesului curricular, care să permită prefigurarea flexibilă a modalităţilor de evaluare.

Stabilirea scopului, a strategiilor, a criteriilor şi procedurilor de evaluare

            În evaluarea curriculum-ului se utilizează ca şi criterii obiectivele educaţionale propuse, care vor fi aduse şi la cunoştinţa elevilor. În eventualitatea în care se utilizează şi alte criterii, de asemenea, acestea vor fi anunţate cu claritate, la începutul activităţilor educaţionale.

            În ceea ce priveşte strategiile şi procedurile de evaluare, ele vor fi gândite funcţie de obiectivele urmărite şi de conţinuturi, asigurându-se îmbinarea optimă a procedurilor implicate.

Realizarea evaluării didactice secvenţiale şi finale

            Demersurile de evaluare didactică secvenţială şi finală sunt programate în timp, funcţie de caracteristicile proceselor curriculare. Aceste demersuri sunt sprijinite, potenţate şi fluentizate de feed-back-ul continuu formativ şi respectiv, de feed-back-ul continuu sumativ şi ele pot viza:

            – obţinerea de informaţii despre curriculum în ansamblu, despre pertinenţa, calitatea şi eficienţa lui;

            – obţinerea de informaţii despre elevi şi studenţi (volumul şi profunzimea cunoştinţelor dobândite, nivelul capacităţilor şi competenţelor formate);

            – obţinerea de informaţii despre prestaţia didactică a profesorului, în condiţiile valorificării anumitor resurse ale instruirii.

Reglarea şi ameliorarea/optimizarea procesului curricular

            Evaluarea didactică se desfăşoară în beneficiul tuturor partenerilor implicaţi în procesul curricular, sprijinindu-le acţiunile, este formativă şi formatoare şi sprijină autoevaluarea realizată de elevi. Este văzută ca un parteneriat, iar în urma evaluărilor realizate, funcţie de rezultatele şi informaţiile obţinute, dacă este cazul, se vor elabora strategii de reglare, corective, pentru depăşirea anumitor greşeli şi strategii ameliorative/de optimizare a demersului curricular.

Aplicaţie


Formulaţi întrebări pertinente prin care să verificaţi în ce măsură fiecare componetă a programei şcolare elaborată pentru opţional, corespunde specificului elevilor cu deficienţe de auz.

Sumar

În cadrul acestei teme sunt inventariate şi descrise metode şi tehnici de evaluare scrisă şi practică, dar şi metode de evaluare complementare, cum sunt de exemplu: proiectul şi portofoliul. Cursantul reflectează la modul în care aceste metode şi tehnici de evaluare sunt utilizate la elevii cu deficienţe de auz, în învăţământul preşcolar şi primar.

Bibliografie

Bocoş, M. (2007), Didactica disciplinelor pedagogice. Un cadru constructivist, ediţia a II-a, revăzută, Editura Paralela 45, Piteşti.

Bocoş, M. (coord.) (2004), Evaluarea în învăţământul primar. Aplicaţii practice, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

Bocoş, M.; Jucan, D. (2007), Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării. Repere şi instrumente didactice pentru formarea profesorilor, ediţia a II-a, revăzută, Editura Paralela 45,Piteşti.

Bocoş, M.; Jucan, D. (2008), Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculumului., ediţia a II-a, revăzută, Editura Paralela 45, Piteşti.

Chiş, V. (2001), Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare, Editura Presa Universitară Clujeană,Cluj-Napoca.

Chiş, V. (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Creţu, C. (1998), Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom,Iaşi.

Creţu, C. (2000), Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţiei Curs, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”,Iaşi.

Delors, J. (2000), Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în secolul XXI, Editura Polirom,Iaşi.

D’Hainaut, L. (coord.) (1981), Programe de învăţământ şi educaţie permanentă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Manolescu, M. (2002), Evaluarea şcolară – un contract pedagogic, Editura Fundaţiei Culturale “Dimitrie Bolintineanu”, Bucureşti.

Meirieu, Ph. (1993), Apprendre … mais comment, ESF, Paris.

Niculescu, R.M. (coord.) (2001), Obiectivele educaţiei, în “Pregătirea iniţială, psihologică, pedagogică şi metodică a profesorilor”, coord. R.M. Niculescu, Editura Universităţii “Transilvania”, Braşov.

Păun, E.; Potolea, D. (coord.) (2002), Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Editura Polirom, Iaşi.

Seguin, R. (1991), Élaboration et mise en oeuvre des programmes scolaires (Guide méthodologique), UNESCO, Paris.

Singer, M.; Sarivan, L.; Oghină, D.; Ciolan, L. (2000), Spre un nou tip de liceu – Un model de proiectare curriculară centrat pe competenţe, în “Programe şcolare pentru clasa a X-a”, MEN/CNC, Bucureşti.

Ungureanu, D. (1999), Educaţie şi curriculum, Editura Eurostampa, Timişoara.

Vogler J. (coord.) (2000), Evaluarea în învăţământul preuniversitar, Editura Polirom, Iaşi.

*** Ministerul Învăţământului, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (1993), Reforma învăţământului din România: condiţii şi perspective, Bucureşti.

www.edu.ro, Reforma învăţământului obligatoriu în România.

http://cnc.ise.ro.


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.