fragment pag. 76 – 79

Autor: Boca Alina

 

Argument:

Formarea limbajului verbal şi a abilităţilor de comunicare verbală constituie unul dintre obiectivele fundamentale ale activităţii educative şi recuperatorii a copiilor cu deficienţe de auz încă din etapa intervenţiei timpurii. Structurarea limbajului este însă un proces complex, care se realizează în cadrul activităţilor organizate, necesitând o serie de procedee şi strategii specifice.

Procesul formării abilităţilor de comunicare la copiii cu deficienţe de auz este condiţionat de gradul deficitului auditiv pe de o parte, de prezenţa eventualelor deficienţe asociate, de momentul şi corectitudinea diagnosticării şi protezării, precum şi de calitatea programului de intervenţie.

În ultimele două decenii inovaţiile ştiinţifice şi tehnice în domeniul diagnosticării,  protezării şi recuperării copiilor cu deficienţe de auz au dus la diversificarea dispozitivelor de amplificare a  sunetelor-proteze auditive digitale, sisteme FM,  implant cohlear, aparate de antrenament auditiv performante, precum şi la apariţia unor programe computerizate care permit perceperea materialului verbal la diferite intensităţi în funcţie de gradul pierderii auditive a copilului. Astfel, în cazul copiilor cu deficienţă de auz profundă implantul cohlear reprezintă “calea de acces” spre sunetele verbale, iar pentru copiii cu hipoacuzie uşoară şi moderată utilizarea protezelor retroauriculare digitale permit îmbunătăţirea perceperii şi pronunţiei sunetelor verbale.

În vederea obţinerii unor rezultate optime în procesul de  recuperare a copilului care are deficiență de auz este important să se realizeze evaluarea, diagnosticarea precoce şi stabilirea măsurilor recuperatorii complexe de către o echipă multidisciplinară care include medicul pediatru, medicul ORL, audiologul, audioprotezistul, psihopedagogul, profesorul-educator, cadrul didactic de la grupa/clasa unde este integrat elevul în sistemul de învăţământ, familie.

În acest capitol vom prezenta metodele specifice de recuperare auditiv-verbală, precum şi metodele necesare dezvoltării pre-achiziţiilor şi achiziţiilor instrumentale la preşcolarii şi şcolarii mici.

Cuvinte cheie: dezvoltarea limbajului, comunicare, antrenament auditiv, ritmul vorbirii, reabilitarea auditiv-verbală, implant cohlear, deprinderi de citit şi scris

 

2.1. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării la copiii cu deficienţe de auz

Limbă şi limbaj

Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni. Este o funcţie complexă care presupune conlucrarea celorlalte funcţii, în special a celor intelectuale şi motorii. Înţelegerea cuvintelor impune o percepţie clară, antreneză memoria semantică, imaginea şi gândirea, iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe, o conduită atentă şi voluntară. Prezenţa stărilor afective influenţează vorbirea transmiţându-se şi celorlalţi (Cosmovici, 1996).

Omul foloseşte limba şi se foloseşte de limbaj în funcţie de potenţialul înnăscut, în funcţie de capacitatea de procesare cognitivă, de particularităţile psihice individuale, de particularităţile mediului de viaţă și în funcţie de educaţie. Toate aceste aspecte sunt uşor de surprins observând modul de însuşire şi folosire a limbajului de către copii. Dezvoltarea limbajului este foarte variabilă în funcţie de copil, dar în jurul vârstei de 2 ani majoritatea copiilor reuşesc să pronunţe primele cuvinte şi să folosească limbajul ca mijloc de comunicare cu o altă persoană. Datele unor observaţii arată că există un tip de înţelegere globală a realităţii care precede acţiunea de a vorbi (Golu, Verza & Zlate, 1992). Există copii care învaţă limbajul foarte facil şi rapid, sunt alţii care abia la patru ani învaţă să vorbească.

În procesul însuşirii limbajului o mare importanţă o au: componenta senzorio-motorie (la început copilul se joacă cu vocea aşa cum se juca cu mâinile, treptat acţiunea verbală se detaşează de acţiunea materială şi devine acţiune mentală); componenta intelectuală (cuvintele repetate de către copil după adult devin evocatoare); componenta afectivă (care se exprimă în sentimentele de dragoste ale mamei, ca factori de precipitare a însuşirii limbajului). Cercetările au dovedit că mediile caracterizate prin carenţe afective sunt răspunzătoare de întârzierile  apariţiei limbajului şi slaba sa dezvoltare (Golu, Verza & Zlate, 1992).

Pentru behaviorişti, limbajul este achiziţionat prin condiţionare, asociind un răspuns laringeal cu un obiect cu ajutorul întăririlor primite din partea adultului. Alţi psihologi au insitat asupra rolului imitaţiei, care ar explica achiziţia accentelor fonetice, cum ar fi accentul regional. Accentul nu modifică realitatea percepută, accentul este o caracteristică exterioră a vorbirii ce nu influenţează funcţiile şi funcţionalitatea limbajului. Astfel, putem spune că limbajul este achiziţionat prin mecanisme generale de învăţare, condiţionarea sau imitaţia, iar în cazul unui mediu nestimulativ, capacitatea de reprezentare a realităţii prin cuvânt este redusă, neexistând întăririle din partea adultului. Realitatea este aceeaşi, dar, în lipsa dezvoltării adecvate a limbajului, perceperea şi simbolizarea acesteia este deficitară.

Percepţia auditivă şi dezvoltarea limbajului

Fiinţa umană utilizează informaţia auditivă pentru înţelegerea limbajului. Copilul prezintă la naştere predispoziţii perceptive şi strategii de învăţare care îl fac capabil de detectarea regularităţilor în cadrul pattern-urilor de sunete verbale care le vor oferi în final acces la structura lingvistică (Costea-Bărluţiu, 2009).

Fernand (2004) arată că sistemul auditiv uman este dezvoltat din punct de vedere anatomic şi fiziologic la naştere,  încă din perioada intrauterină fătul putând percepe sunetele.Ca şi adultul, copilul mic manifestă sensibilitate crescută pentru sunetele cu frecvenţe între 500 şi 4000 Hz, interval care include spectrul vorbirii.  Spre deosebire de adult, copilul mic are un prag al sensibilităţii auditive mai crescut pe toate frecvenţele. Acelaşi autor susţine că, încă din pimul an de viaţă, copilul poate percepe intensitatea sunetelor, putând conştientiza modificări ale intensităţii sonore cu 4-6 dB.

Localizarea sursei sunetului este imprecisă la nou-născuți, dar rezoluţia spaţială a sistemului auditiv se îmbunătăţeşte semnificativ în primul an de viaţă. Dacă la început aceştia doar îşi întorc capul spre stânga sau spre dreapta, în funcţie de direcţia din care este produs sunetul, de la vârsta de 4 luni sunt capabili să discrimineze modificarea locaţiei sursei sonore cu aproximativ 22 de grade.

Bertoncini şi Boysson-Bardies (2000) consideră că abilităţile perceptive contribuie la dezvoltarea limbajului încă de la începutul vieţii, copilul fiind înzestrat de la naştere cu predispoziţia universală, care îi permite să-şi organizeze percepţia sunetelor limbajului verbal, indiferent de limbă, ulterior aceste mecanisme specializându-se pentru aprehensiunea unei anumite limbi. Mecanismele de procesare ale percepţiei, funcţionale de la naştere, se organizează într-un sistem modulat de proprietăţi tipice ale limbii: prozodice şi fonologice. Prin urmare, învăţarea cuvintelor se bazează pe capacităţile perceptive înnăscute, care permit copilului să structureze semnalul acustic al cuvintelor, să grupeze aceste semnale în unităţi funcţionale ale fiecărei limbi, respectiv să segmenteze cuvintele. 

Costea-Bărluţiu (2009) face o paralelă între dezvoltarea auzului şi comprehensiunii şi dezvoltarea limbajului pentu a ilustra legătura dintre percepţia auditivă şi dezvoltarea limbajului la nou-născuţi şi la copiii mici.

Tabelul 1. Paralelă între dezvoltarea auzului şi a comprehensiunii şi dezvoltarea limbajului

Auzul şi comprehensiunea

Limbajul verbal

Vârsta Caracteristici Vârsta Caracteristici
0-3 luni -tresare la sunete puternice;

-zâmbeşte când i se vorbeşte;

-creşte sau descreşte ritmul suptului, ca răspuns la sunet;

-pare să recunoască vocea părintelui şi tace când i se vorbeşte;

0-3 luni -emite sunete de plăcere, gângureli;

-plânge diferit pentru a semnala nevoi diferite;

-zâmbeşte când vede o persoană familiară;

4-6 luni -mişcă ochii în direcţia sunetului;

-răspunde la modificările tonului vocii;

-observă jucăriile/obiectele care produc sunete;

-este atent la muzică;

4-6-luni -gânguritul include mai multe sunete diferite (lalaţiunea);

-vocalizează bucuria şi neplăcerea;

-emite sunete când este lăsat singur şi când se joacă alături de altă persoană;

7 luni-1 an -îi plac jocurile de tip „cucu-bau”

-se întoarce şi priveşte în direcţia sunetului, ascultă când i se vorbeşte;

-recunoaşte cuvinte care desemnează obiecte familiare;

- începe să răspundă la cerinţe;

7 luni-1 an -lalaţiunea include atât grupuri lungi, cât şi scurte de sunete (mama, papapapapapa)

-utilizează vorbirea şi sunetele pentu a atrage atenţia, imită diferite sunete verbale;

-pronunţă 1-2 cuvinte: „tata”, „mama”, „tai”, deşi uneori nu sunt clare;

1-2 ani -indică imagini dintr-o carte, când îi sunt denumite;

-arată câteva părţi ale corpului când i se cere;

-urmează instrucţiuni simple şi înţelege întrebări simple (Dă-mi….., Unde este mama?)

-ascultă cântece, povestiri simple;

1-2-ani -rosteşte din ce în ce mai multe cuvinte;

-formulează întrebări simple: „Unde este mama?” , „Dai papa?”

-alătură două cuvinte cu sens „”Nu-i tata!”, „”Mama tai”

-pronunţă multe dintre consoane, dacă sunt la începutul cuvântului;

2-3 ani -Înţelege diferenţe de semnificaţie: „sus-jos”, „mare-mic”;

-urmează două instrucţiuni simultane („Ia cana şi pune-o pe masă.”

2-3 ani -are cuvânt corespunzător orcărei acţiuni sau obiect;

-formulează propoziţii de 2-3 cuvinte  pentru a se exprima, pentru a cere lucruri;

-vorbirea este inteligibilă pentru persoane familiare în cea mai mare parte a timpului;

-adeseori cere sau direcţionează atenţia spre obiecte, denumindu-le.

 

fragment pag. 95 – 96

 

Aplicaţie: Activitate de antrenament auditiv după modelul “Exersării sarcinilor specifice de tipul stimul-răspuns”.

Data: 1 iunie 2011

Subiectul: B.A., vârsta 5 ani

Diagnostic: hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, purtătoare de implant cohlear

Profesor terapii specifice şi de compensare:  profesor psihoped. Alina Boca

Conţinutul terapiei: antrenament auditiv după modelul “Exersării sarcinilor specifice de tipul stimul-răspuns”

Tipul terapiei: terapii specifice şi de recuperare auditiv-verbală

Obiectiv de referinţă:  Formarea şi dezvoltarea deprinderii de a diferenţia şi identifica, pe cale auditivă, stimuli sonori de natură verbală;

Obiective operaţionale:

1. să identifice fără ecranare, cuvinte trisilabice;

2. să identifice pe cale auditivă cu ecranare, cuvinte trisilabice;

3. să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical folosind  cuvintele date.

Resurse procedurale: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, jocul didactic;

Resurse materiale: planşă cu mediul de safari, jetoane cu imagini, soft educaţional ECHO, paravan pentru ecranare, jucării reprezentând animalele sălbatice din safari, desen cu trasee prin safari.

1. Conversaţie iniţială:

Profesorul prezintă copilului o imagine reprezentând zona de junglă africană şi conduce o conversaţie despre mediul de viaţă de acolo, ce plante şi animale trăiesc în zona respectivă.

2. Prezentarea audio-vizuală a setului de cinci cuvinte trisilabice şi a imaginilor corespunzătoare;

Profesorul arătă copiilor un set de jetoane cu diferite animale sălbatice, obiecte, alte animale care nu trăiesc în zona de safari şi cere elevilor să identifice animalele sălbatice care trăiesc în safari: elefant, crocodil, girafa, maimuţa, leopard.

Profesorul prezintă jetoanele alese, fiecare animal este prezentat, identificat şi denumit de către profesor şi elev .

3. Prezentarea pe cale auditivă a setului de cuvinte trisilabice în ordine aleatoare, identificarea cuvintelor şi înregistrarea rezultatelor;

a. Profesorul prezintă cu ecranare cuvintele iar copilul trebuie să aşeze jetoanele cu animale pe planşă;

b. Joc “Ascultă şi ajută!” Profesorul arată un desen cu un traseu prin pădure reprezentând mai multe trasee prin safari: de la  un copac la o baltă uscată,  de la un copac la o maşină de teren,  de la o baltă la un copac, de la un copac la alt copac.

Sarcina jocului: Profesorul prezintă cuvintele cu ecranare, iar copilul trebuie să mute animalul din nou atunci când aude cuvântul corespunzător animalului identificat.

4. Etapa fixării

Se lucrează în pereche cu un alt copil. Cei doi sunt de o parte şi de alta a unei cortine de mimi-teatru. Un copil are jucării corespunzătoare animalelor sălbatice din safari, celălalt are planşa cu mediu de safari. Copilul care are planşa de safari cere celuilalt copil să-i dea animalele pentru a le aşeza în mediul lor natural de viaţă. Apoi rolurile se inversează.

5. Evaluare

Exerciţii de identificare a cuvintelor trisilabice corespunzătoare animalelor, folosind programul ECHO sau alt soft educaţional. Copilul are sarcina de a asocia cuvântul auzit cu imaginea corespunzătoare de pe calculator.


Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu.